În contextul COVID-19, Banca Națională încurajează plățile fără numerar

Embed:

 

Banca Națională a Moldovei (BNM) încurajează cetățenii să utilizeze metodele de plată fără numerar, cum ar fi aplicațiile internet şi mobile payments, plățile securizate pentru comerțul electronic, precum şi cardurile pentru plata bunurilor şi serviciilor în puncte comerciale.

Aceste metode sunt mult mai igienice decât utilizarea numerarului și constituie o bună practică de prevenire a răspândirii bolilor transmisibile, inclusiv a virozei de tip COVID -19, se arată într-un comunicat al BNM.  

Potrivit BNM, evitarea sau limitarea contactului cu banii care circulă din mână în mână poate avea efecte sesizabile pentru protecția sănătății fiecăruia.

Totodată, Banca Națională, în calitate de autoritate monetară, ia măsuri speciale de stocare și procesare a bancnotelor și monedelor primite din circulație prin izolarea acestora pe o perioadă de minim 14 zile, înainte de a fi repuse în circulație, pentru a limita riscul de propagare a noului virus.

Banca Națională, băncile licențiate și prestatorii de servicii de plată nebancari funcționează în regim normal, fiind gata să asigure toate serviciile financiare prestate.

 

loading...

Lasă un comentariu