În căutare internaţională. Ce a făcut în Moldova un ungur care "reprezenta" Guineea-Bissau

Verdict în cazul unui cetăţean al Ungariei care a încercat să treacă frontiera Republicii Moldova cu acte false şi să introducă prin contrabandă un autoturism.

Potrivit procurorilor, în septembrie 2014, inculpatul a prezentat la punctul de trecere a frontierei Leuşeni – Albiţa (sens intrarea în Republica Moldova) un paşaport fals al Republicii Guineea-Bissau. În cadrul controlului, oamenii legii au mai stabilit, că şi paşaportul tehnic, dar şi certificatul de înmatriculare al automobilului, înregistrat în Republica Senegal, condus de inculpat erau contrafăcute.

Totodată, în scopul trecerii ilegale peste frontiera vamală a mijlocului de transport, inculpatul a plasat pe automobil inscripţia ”CD”, mizând pe faptul că oamenii legii vor percepe acest mijloc de transport ca aparținând corpului diplomatic, prezentându-se în baza unei legitimaţii drept diplomat responsabil de relaţiile comerciale din partea Guineei Bissau şi Senegal în Europa.

Tentativa de introducere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova a mijlocului de transport de model ”Toyota Highlander” nu a fost dusă până la capăt, fiind curmată de organele de drept.

În aprilie 2015, Judecătoria Hânceşti l-a achitat pe capătul de acuzare privind tentativa de contrabandă, condamnându-l doar pentru fals în acte. Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au atacat-o în instanţa ierarhic superioară.

Astfel, recent, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, inculpatul a fost condamnat pentru comiterea tentativei de contrabandă şi fals în acte la 3 ani închisoare şi amendat cu 10 mii de lei.

Prin aceeaşi decizie s-a dispus confiscarea automobilului în folosul statului, cu încasarea în beneficiul statului a sumei de 1.004 lei – cheltuieli legate de întocmirea raportului de expertiză.

Decizia a fost pronunţată în lipsa inculpatului, care actualmente este anunţat în căutare internaţională, relatează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu