În Capitală au fost anulate buletine de vot înainte de închiderea secției de votare

Misiunea de Observare Promo-LEX a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie (3 noiembrie) 2019 constată că până la ora 21.00 Misiunea a recepționat 145 de rapoarte de incidente de la observatori, prezentul comunicat incluzând 9 de incidente prelucrate de echipa centrală a Misiunii Promo-LEX în intervalul 18.30 – 21.00:

Misiunea de Observare Promo-LEX, în contextul închiderii secțiilor de votare din turul doi de scrutin al alegerilor locale generale constată,

Prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secției de votare sau în raza de 100 m – 1 caz.

  • SV 1/299, Chișinău, Stăuceni. Un grup de 4 persoane s-au aflat în raza de 100 m de la SV pe o perioadă de 2-3 ore, îndemnând cetățenii să voteze. L-a apropierea observatorului, ei au plecat.

Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) -1 caz.

  • SV 25/55, Peresecina, Orhei. Reprezentanții unui concurent, observând o mașină care transporta repetat alegătorii către SV, au hotărât să blocheze autovehiculul într-o intersecție și au chemat poliția pentru a denunța transportarea alegătorilor. La fața locului s-au prezentat organele de ordine care au înregistrat o plângere din partea altui concurent pe marginea blocării mașinii, iar pe marginea transportării alegătorilor poliția a declarat că nu există un temei legal de sancționare.

Zvonuri, tentative sau chiar situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor în perimetrul de 100 m al secției de votare pentru a determina alegerea alegătorilor – 2 cazuri.

  • SV 23/27, Nisporeni, Mărinici. Din discuția cu mai mulți localnici, s-a constatat că pe parcursul zilei alegerilor, alegătorii au fost transportați organizat şi totodată li s-au oferit câte 250 lei. Se presupune că ambii candidați au oferit anumite recompense materiale pe parcursul zilei.
  • SV 1/282 Chișinău, Băcioi. Dintr-o mașină de tip Audi de culoare gri a ieșit o persoană și s-a apropiat de un grup de alegători și a propus bani după care, una din persoanele date a întrat în SV și a votat.

Fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului (prezentarea buletinului cu votul exprimat, amplasarea defectuoasă a cabinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului etc.) – 2 cazuri.

  • SV 1/296 Chișinău, Grătiești. Aproximativ la ora 16.15 un alegător a fotografiat buletinul de vot, apoi i-a fost anulat buletinul de vot. Alt alegător a încercat să fotografieze buletinul de vot, dar a fost oprit la timp de către membrii BESV.
  • SV 1/ 312 Chișinău, Ghidighici. Un alegător a fotografiat buletinul de vot, i s-a făcut observație, însă el a pus în urna de vot buletinul de vot și a plecat grăbit. Președintele BESV a chemat poliția și întocmește actul de încălcare.

Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 1 cazuri.

  • SV 23/3, Nisporeni. Urna staționară a fost sigilată doar cu 2 sigilii.

Anularea buletinelor de vot înainte de închiderea secției de votare – 1 caz.

  • SV 1/239, Chișinău, Rîșcani. La ora 20:34, membrii BESV au început a pune ștampila anulat pe buletine de vot rămase înainte de a se închide secția. L-a observația Președintelui ei s-au oprit.

Altele – 1 caz.

  • SV 5/11, Basarabeasca, Bașcalia. Camera video nu a fost deconectată, aceasta fiind funcțională pe parcursul votării.

Comunicatul este elaborat în cadrul Misiunii de Observare a alegerilor locale generale și parlamentare noi din 20 octombrie (3 noiembrie) 2019 desfășurată de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin Programul “Democrație, Transparență și Responsabilitate”.

Opiniile exprimate în rapoartele și comunicatele publice ale MO Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor sau partenerilor. Conținutul acestui document poate fi supus revizuirilor redacționale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu