În așteptarea fericirii. 10 cupluri care au beneficiat de programul de fertilizare în vitro vor deveni părinți

Embed:

Rezultate îmbucurătoare pentru 10 cupluri din cele 30 care au beneficiat de programul de fertilizare în vitro finanţat de stat. Cel mai mare embrion implantat a atins vârsta de 21 de săptămâni. Printre cei care trăiesc intens viaţa de viitori părinţi este şi un cuplu din Capitală. Sarcina decurge normal, iar viitorii părinţi se bucură de faptul că după ani de aşteptare şi tratamente fără efect, deja de patru luni trăiesc momente frumoase.

"Emoţiile au fost foarte mari, Chiar nu îmi venea să cred, pentru că într-adevăr a fost o aşteptare foarte mare, suntem foarte bucuroşi."

Viitoarea mamă are 30 de ani şi spune că de şapte ani s-a tot chinuit cu tratamente ineficiente. Din lipsă de bani, nici nu s-au gândit la o fertilizare în vitro.

"Aflând de această oportunitate, am zis de ce nu. A fost totul foarte, foarte uşor."

Din cele 30 de proceduri gratuite garantate de stat, până acum au fost confirmate 10 sarcini, iar în alte trei cazuri, rezultate vor fi cunoscute în următoarele zile.
La opt femei urmează a fi implantat embrionul până la sfârşitul anului, iar în nouă cazuri, tratamentul s-a soldat cu eşec.

"Rezultatul fertilizării in vitro depinde de embrion şi de sănătatea embrionului în ultima instanţă. Cu siguranţă la pacientele după 35 de ani şansele vor fi mai mici", a spus medicul ginecolog, Diana Al Faraj.

"Ele vin, parcă analizele sunt bune, când aici depistăm că sunt anumite infecţii. O să trebuiască testări suplimentare", a spus directorul al unei clinici private, Veaceslav Moșin.

Femeile care nu pot concepe un copil pe cale naturală, susţin că acest program este unul binevenit.

"Programul este binevenit, pentru că sunt multe cupluri infertile. Mulţi tineri nu au asemenea posibilităţi financiare."

Totuşi, unele doamne susţin că rigorile de acceptare a dosarului sunt prea severe.

"Acolo îs foarte multe puncte, e foarte dificil ca să nimereşti la un aşa program. În primul rând tratament. Asta-i şi timp şi bani, până la urmă."

Din luna aprilie, comisia specială de evaluare a primit 112 dosare. 72 dintre ele vor fi examinate la anul viitor.

"Eu cred că sunt mai mulţi doritori de a depune aceste acte", a spus şef Secţie Sănătatea Reproducerii CMC, Ala Spinei.

Tratamentul gratuit de fertilizare in vitro poate fi efectuat la trei clinici private din țară. Ministerul Sănătăţii planifică anual să mărească numărul familiilor care vor beneficia de acest program.

"Pentru anul 2018, am planificat împreună cu CNAM 60 de proceduri, ceea ce înseamnă o dublare de număr. Asta pentru că rezultatele preliminare sunt pozitive", a spus  mininistrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraș.

Potrivit statisticilor, aproape 140.000 de cupluri de vârstă reproductivă de la noi din ţară sunt infertile. Iar în 3.000 de cazuri problema poate fi soluționată doar prin fertilizarea in vitro.

Anual, în Moldova, anual sunt efectuate aproape 1.000 de proceduri de fertilizare in vitro.

Pe aceeaşi temă