În anul 2018, Republica Moldova va deveni, sub egida ONU, Capitala Mondială a Turismului Vinicol

Republica Moldova va deveni, sub egida ONU, Capitala Mondială a Turismului Vinicol, în anul 2018. Anunţul a fost făcut de directorul general al Agenției Turismului, Stanislav Rusu, în cadrul conferinţei de presă prilejuită Zilei Mondiale a Turismului.

"Așteptăm aproximativ 250-300 de participanți profesioniști din peste 70 de țări ale lumii. Cheltuielile de transport și cazare vor fi suportate de participanți. Moldova va suporta doar cheltuieli interne, de organizare", a declarat Stanislav Rusu.

Pe lângă Republica Moldova au înaintat candidaturile sale Regatul Spaniei și Republica Africa de Sud. Însă, în rezultatul organizării cu succes la Chișinău, în perioada 5-7 iunie, a celei de-a 61-a Reuniuni a Comisiei regionale pentru Europa a OMT, unde toți delegații au avut posibilitatea să descopere patrimoniul vinicol incomparabil, care merită cu desăvârșire a fi valorificat pe plan internațional, decizia conducerii OMT de a găzdui Conferința Globală a Turismului Vinicol, în anul 2018, a fost în favoarea Republicii Moldova.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu