În aceste zile, la centrul „Microchirurgia ochiului” s-a deschis un cabinet cardiologic modern

Deschiderea acestui cabinet permite pacienţilor să îşi facă toate investigaţiile de bază, inclusiv electrocardiograma, monitorizarea ECG Holter, monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale, precum și monitorizarea zilnică a saturației de oxigen din sânge.

În primul rând, aceste servicii sunt concepute pentru pacienții care se pregătesc pentru operaţie. Examinarea atentă a pacienților înainte de intervențiile chirurgicale este esențială pentru a minimiza posibilele complicaţii în timpul intervenţiei chirurgicale și în perioada postoperatorie.

„De mult timp tindeam să le oferim pacienţilor noştri o gamă completă de sercivii medicale în cadrul unei şi aceleiaşi clinici, astfel, scutindu-i de vizitele la alte instituţii medicale în perioada premergătoare intervenţiilor chirugicale. Prin urmare, deschiderea unui astfel de cabinet este un pas logic în realizarea acestei dorințe", spune directorul general al Centrului "Microchirurgia ochiului", Ghenadie Tanurcov. Potrivit acestuia, exactitatea tuturor investigaţiilor este asigurată şi de faptul că toate echipamentele sunt achiziționate de la compania "General Electric", unul dintre liderii mondiali în domeniul echipamentelor medicale de specialitate.

În cadrul serviciilor pe care le oferă cabinetul cardiologic al acestui Centru, este inclusă şi monitorizarea ECG Holter. Spre deosebire de majoritatea celorlalte clinici din Capitală, care oferă pacienţilor monitoring pe 6 canale, în centrul "Microchirurgia ochiului" pacienţii au la dispoziţie un aparat de 12 canale ce indică activitatea cardiacă.

Acesta oferă o imagine mult mai completă și mai detaliată a lucrului inimii în timpul zilei, inclusiv în timpul exerciţiilor fizice. După cum relatează direcţia acestui centru, orice pacient care are nevoie de consultaţia cardiologului şi de un control cardiologic poate beneficia de acest serviciu şi de celelate pe care le oferă cabinetul cardiologic.

Preturile acestora, după cum ne asigură reprezentanţii Centrului "Microchirurgia ochiului" sunt accesibile şi, de regulă, mai mici decât tarifele, în mediu, pentru Republica Moldova. 

Contactele noastre: 
Chişinău, str. Zelinski 15, tel.: 022 55 83 65 
Microchirurgia ochiului Feodorov

P.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu