În 2011, numărul crimelor în cadrul forţelor armate a crescut

Embed:

Nivelul infracţiunilor în rândul forţelor armate a luat amploare în 2011. Potrivit Procuraturii Generale, militarii Armatei Naţionale au săvârşit cele mai multe infracţiuni anul trecut, iar cea mai mare parte a crimelor vizează abuzurile de serviciu. Totuşi, infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave nu au fost înregistrate.

Statisticile Procuraturii Generale arată că, în anul 2011, în cadrul forţelor armate, au fost înregistrate 179 de infracţiuni, comparativ cu anul 2010, când au fost luate la evidenţă 135. Cele mai multe ilegalităţi le-au comis militarii din Armata Naţională.

Carabinierii au săvârşit 31 de infracţiuni, pe când grănicerii figurează în statistici cu cele mai puţine infracţiuni comise. 38 dintre crimele înregistrate sunt din categoria celor grave, 126 - mai puţin grave, iar 15 sunt infracţiuni uşoare.

Cele mai multe dintre acestea vizează abuzurile de serviciu (55), după care urmează dezertările (36) şi infracţiunile de drept comun (22).  În cadrul cercetărilor cauzelor penale, procurorii militari au depistat 41 de cazuri când s-au tăinuit infracţiunile.

În 2011, procurorii militari au pornit 25 de cauze penale

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu