IMPRESIONANT! Autoritățile indiene au amenajat o secție de votare în junglă pentru a-i oferi posibilitatea unui călugăr să voteze

Embed:

Chiar dacă în India sunt aproape 900 de milioane de alegători, fiecare vot contează! Autoritățile au mers 55 de kilometri prin junglă şi au amenajat o secție de votare pentru a-i oferi unui singur călugăr posibilitatea să-şi exercite dreptul la vot. Acesta a fost primul şi ultimul alegător înscris în listă.

Bărbatul în vârstă de 69 de ani locuieşte într-o rezervaţie naturală, însă din 2002 nu a ratat niciun scrutin electoral. Bharatdas Darshandas are grijă de Templul Shiva din parcul de 350 de km pătrați în care trăiesc aproximativ 600 de lei asiatici. El este recunoscător autorităţilor pentru efortul lor.

"Faptul că guvernul depune atât de mult efort pentru a asigura votul unei singure persoane spune multe despre importanța fiecărui vot în parte", a declarat Bharatdas Darshandas, călugăr din India.

O echipă formată din patru membri ai comisiei electorale și un polițist a amenajat secția de votare în parcul național "Gir din Gujarat", pentru ca Bharatdas Darshandas să poată vota la alegerile parlamentare din India.

Cel mai mare scrutin electoral din lume se desfăşoară în baza sistemului uninominal şi va dura timp de şapte zile în perioada 11 aprilie - 19 mai.

Camera inferioară a Parlamentului Indian, denumită "Lok Sabha", are 545 de locuri, dintre care două nu sunt eligibile şi preşedintele ţării le poate oferi comunităţii engleze din India. Rezultatele oficiale vor fi anunţate pe 23 mai.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu