IMAGINI ULUITOARE au fost surprinse în timpul musonului din India. Ce s-a văzut pe holurile unui spital

Imagini șocante surprinse în timpul musonului din India. Imagini cu pești în timp ce înotau pe holurile unui spital din Patna, capitala statului Bihar, inundat în urma unei ploi puternice au devenit virale.

Musonul din India, care a făcut deja 545 de victime începând din luna mai, a provocat inundarea spitalului, au anunțat luni autoritățile locale, citate de agențiile de presă internaționale, scrie libertatea.ro.

În timp ce apele invadau secția de terapie intensivă a spitalului universitar Nalanda din oraşul Patna, pacienţii s-au refugiat pe paturi înalte din saloane, aşteptând retragerea apei. Un post local de televiziune a transmis imagini care îi prezentau pe medicii indieni înaintând cu greu pe culoarele instituţiei medicale, apa ajungându-le până la genunchi.

O rudă a unuia dintre pacienţi a reuşit să prindă un peşte care înota pe holuri.

"O parte a parterului a fost inundată ieri (duminică) după blocarea unei conducte din cauza ploilor puternice", a explicat directorul spitalului, Sitaram Prasad.

Incidentul ilustrează problemele generate asupra infrastructurii indiene de sezonul musonic, care provoacă distrugeri şi victime omeneşti în fiecare an. Din iunie până în septembrie, zeci de mii de imobile şi spaţii de locuit sunt inundate cu regularitate.

Din mai, 545 de persoane au murit în India din cauza ploilor care au afectat într-un fel sau altul peste 1 milion de cetăţeni ai acestei ţări.

În statul Uttar Pradesh, aflat la vest de Bihar, prăbuşirea unor case şi a unor ziduri a ucis aproape 80 de persoane în ultimele patru zile, potrivit lui Sanjay Kumar, coordonatorul serviciilor locale de urgenţe.

Statele învecinate se află la rândul lor în stare de alertă, iar autorităţile au evacuat 3.000 de persoane care locuiesc de-a lungul malurilor râului Yamuna, un afluent al Gangelui, care a depăşit cotele de alertă în New Delhi.

În statul Haryana, multe râuri au atins la rândul lor cotele de alertă, potrivit autorităţilor. Statele Gujarat şi Assam sunt de asemenea afectate de precipitaţiile musonice. Peste 200.000 de persoane trăiesc în tabere de salvare amenajate de autorităţile din Assam.

În Mumbai, capitala statului Maharashtra, ploi torenţiale au căzut timp de mai multe zile, iar precipitaţiile au îngreunat transportul public şi au provocat inundaţii severe, scrie Agerpres.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu