Imagini sfâşietoare! O turmă de oi, lovită în plin pe drum

Accident teribil astăzi, în jurul orei 19.00, în județul Satu Mare din România. Un șofer a intrat cu mașina în plin, în condiții încă neclare, într-o turmă de oi, omorând, la un prim bilanț, circa 30 de oiAlte animale sunt grav rănite și vor fi, cel mai probabil, sacrificate.

Totul s-a întâmplat în această seară, pe Drumul Județean 109L, dintre Turț și Băbești. Încercând să evite pe cât posibil impactul cu turma, care se afla pe partea carosabilă, șoferul – un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Turț – s-a oprit cu mașina direct în șanțul de pe marginea drumului.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs întregul incident. Șoferul nu a fost rănit în urma impactului, scrie presasm.ro.

”Un tânăr se afla cu mașina într-o curbă, când a prins capătul unei turme. Vizibilitatea în acea zonă este foarte redusă. Alcoolemia a fost zero la șofer”, a spus un martor pentru PresaSM. 

Rămâne de văzut care este culpa ciobanului/ciobanilor, care se aflau cu turma pe partea carosabilă, respectiv dacă șoferul a condus respectând toate prevederile legale, date fiind condițiile de vizibilitate și carosabilul alunecos.

 
loading...

Lasă un comentariu