(IMAGINI JALNICE) Viaţă de calvar pentru locatarii unui bloc din Capitală. După topirea zăpezii stau cu ligheane și căldări în casă

După topirea zăpezii stau cu ligheane și căldări în casă. Este vorba despre locatarii unui bloc de locuit de pe strada Maria Drăgan din sectorul Ciocana al Capitalei. 

Potrivit unuia dintre locatari, pentru majoritatea familiilor de la etajul 5 al blocului, ploaia, lapovița sau ninsoarea sunt adevărate blesteme. Apa le curge peste tot în apartamente, dar şi pe coridoarele blocului, iar din imaginile expediate pe adresa redacţiei noastre se pot observa pereţii umezi, fiind împânziţi şi de mucegai.

Locatarii caută disperați sprijinul autorităților.

"Deja de cinci ani ne chinuim aşa după ploaie, după fiecare ninsoare. Am cerut ajutor de la Asociaţia de locatari pentru repararea acoperişului, dar avem doar primisiuni, nepăsare şi indiferenţă", a precizat unul dintre locatarii blocului.

Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.md sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe  sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu