IMAGINI DEZOLANTE în satul Dumbrava. Un câmp a fost transformat într-o groapă de gunoi

Embed:
Câmpul din apropierea satului Dumbrava, o suburbie a Capitalei, s-a transformat într-o groapă imensă de gunoi. În ultimele luni aici au fost aruncate sute de kilograme de deşeuri, în special rezultate din construcţii şi demolări. Oamenii care locuiesc prin preajmă spun că le este teamă pentru sănătatea lor.

"- Este urât, trebuie de dus la gunoişte. Nu este normal aşa, fac reparaţie, aruncă. În partea ceea la noi tot este aşa.
- Cine credeţi că face asta?
- Oamenii care fac reparaţie, care sunt indiferenţi"

"Este foarte urât, dar dacă nu urne de gunoi, trebuie să ducă undeva şi normal că să nu îl lase pe marginea drumului ori pe câmpuri."

"Întotdeauna am avut aceeaşi părere, că lipsa de cultură şi bun simţ şi respect faţă de cei din jur duce la asta. Eu am fost jumate de lume şi peste tot cea mai bună măsură de a educa, oricare cetăţean şi cu cultură, şi cu mai puţină cultură, asta sunt pedepsele dure."

Specialiştii spun că materialele de construcţii trebuie depozitate în locuri special amenajate. Potrivit ecologiştilor, unele pot conţine substanţe periculoase, precum azbestul din foile de ardezie.

"Sunt resturi de dizolvanți, resturi de vopsele. Sub influenţa vântului, ploii ele pot fi dispersate în mediul înconjurător şi ajungând să polueze mediul şi respectiv să influenţeze asupra sănătăţii populaţiei", a declarat Cornel Mîrza, ecologist.

Satul Dumbrava se află în componenţa comunei Truşeni.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu