IMAGINI CARE FAC ÎNCONJURUL LUMII. Un pui de ren alb, extrem de rar, suprins de un fotograf în Norvegia

Un pui de ren alb a fost fotografiat în Norvegia, iar imaginile cu acesta fac înconjurul lumii în mediul online. Puiul are mutaţii genetice, fiind un exemplar rar. Cultura scandinavă Sami îi conferă o semnificaţie aparte.

Fotografa Mads Nordsveen, care se afla în căutarea inspiraţiei în pădurile Norvegiei, a povestit că se plimba, căutând peisaje frumoase pentru albumul său de călătorie, când, de nicăieri, a apărut această creatură minunată. 

Animalul nici măcar nu a încercat să fugă şi chiar a "pozat" pentru Nordsveen, scrie Daily Mail, citează Adevarul.

"El (renul – n.r.) s-a apropiat de mine foarte mult şi ne priveam unul în ochii celuilalt. A fost relaxat când a văzut că sunt calmă şi prietenoasă. Era foarte curios şi amuzant, ca un mic explorator", a spus fotografa.   

Renii albi fac parte din aceeaşi specie cu a renilor de culoare normală, se deosebesc datorită unei mutaţii genetice neobişnuite şi extrem de rare, potrivit căreia, pigmentul care dă culoarea brună blănii lipseşte, ceea ce îi ajută să se piardă pe fonul zăpezilor nordice.  

Oamenii care fac parte din cultura Sami, locuitorii din zone din apropierea Norvegiei, Suediei, Finlandei, Rusiei, cred că un ren alb reprezintă simbolul norocului. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu