Imagini care au stârnit indignare. Ce face fiica președintelui Federației de la Kiev cu Trofeul Ligii Campionilor

Trofeul Ligii Campionilor dă naștere unor noi tensiuni între Ucraina și Rusia. Jurnaliștii ruși au denunțat o abatere gravă de la regulile UEFA, care le-a dat prilejul să aducă o serie de acuzații în directia lui Andriy Pavelko, președintele Federației de la Kiev și deputat în Parlamentul ucrainean, scrie digisport.ro.

Finala Ligii Campionilor, dintre Real Madrid și Liverpool, se joacă sâmbătă, pe 26 mai, la Kiev. Trofeul a ajuns în Ucraina încă de pe 21 aprilie și a fost dus într-un turneu de prezentare în mai multe orașe, precum Dnipro, Kharkov, Lvov și Mariupol. Regulile UEFA prevăd ca trofeul să fie păzit în permanență de un agent de securitate, însă nu au fost respectate în permanență, iar acest lucru nu a scăpat neobservat.

Fiica vitregă în vârstă de 5 ani a lui Andriy Pavelko, președintele Federației Ucrainene de Fotbal și membru al Parlamentului țării vecine, a fost fotografiată în timp ce se juca într-o mașină cu trofeul Ligii Campionilor. Poza a fost realizată de mama copilului, iar în jur nu se afla vreun agent de securitate, lucru care se distinge din reflexia surprinsă de aparatul foto, după cum scriu rușii. Imaginea a apărut pe Instagram, însă a fost ștearsă, ulterior.

Rușii au reacționat imediat și, pe fondul relațiilor tensionate dintre cele două state, pe fondul conflitului din Crimeea, i-au pus la zid pe vecinii ucraineni. Publicația Sport Express a scris că imaginile demonstrează că au fost abandonate măsurile de securitate din jurul cupei acordate în mod tradițional câștigătoarei Ligii Campionilor.

Copilul care a fost fotografiat jucându-se cu trofeul Ligii Campionilor este Lisa Chaus, în vârstă de 5 ani, fiica partenerei deputatului ucrainean Andriy Pavelko (42 de ani). Ekaterina Chaus (24 de ani) este despărțită de fostul soț, Konstantin Chaus (27 de ani), care este și tatăl fetiței.

Blogurile din Rusia s-au umplut de reproșuri la adresa lui Pavelko. "Când consideri că bugetul Federației Ucrainene este al tău, personal, de ce nu ai crede că trofeul Champions League este jucăria fiicei tale?", a scris un blogger.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu