Imaginea rachetei Saturn V, proiectată pe un monument din Washington pentru a marca 50 de ani de la aselenizare

O imagine în mărime naturală a rachetei care i-a transportat pe astronauţii americani pe Lună în urmă cu 50 de ani va fi proiectată, timp trei nopţi în această săptămână, pe faţada Monumentului Washington în cadrul evenimentelor care marchează momentul istoric al aselenizării, scrie agerpres.ro.

Imaginea ce înfăţişează racheta Saturn V, care măsura 110 metri înălţime, va proiectată începând de marţi seară pe una dintre laturile obeliscului de 169 de metri, situat în centrul parcului National Mall. Clădirea va fi iluminată timp de două ore marţi, începând cu ora 21:30 (1:30 GMT, miercuri), iar apoi din nou miercuri şi joi.

Evenimentul, sponsorizat de National Air and Space Museum, va avea loc cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a lansării de la baza Cape Canaveral din Florida a Apollo 11, misiunea care a transportat primii oameni pe Lună, la 20 iulie 1969.

Muzeul speră ca evenimentul să ''inspire generaţiile prea tinere pentru a trăi momentul în direct'' pentru ca acestea ''să-şi definească propriul salt pe Lună'', a precizat Ellen Stofan, reprezentanta muzeului, într-un comunicat de presă.

Potrivit muzeului, proiecţia imaginii va fi însoţită vineri şi sâmbătă de un spectacol cu durata de 17 minute intitulat ''Apollo 50: Go for the Moon''. Show-ul include înregistrări de arhivă, proiectate pe ecrane montate în apropierea monumentului pentru a recrea lansarea misiunii Apollo 11 şi a relata povestea aselenizării.

Muzeul a colaborat cu NASA şi alte agenţii guvernamentale pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a momentului în care astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au pus piciorul pe Lună în timp ce astronautul Michael Collins se afla la cârma modulul de comandă de pe orbita lunară.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu