ILEGALITĂŢI la frontiera de stat. Au fost aplicate amenzi în sumă de 104.600 de lei, timp de o săptămână

Ilegalităţi la frontiera de stat. Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere au documentate 64 de persoane, fiind înregistrate: 33 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere, opt cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Moldovei, 17 conducători auto au ignorat regulile de transportare și de folosire a vinietelor, fiind înregistrate şi trei tentative de trafic ilicit de bunuri.
 
Totodată, în perioada 10-16 iunie, au fost declanșate 189 de consemne, dintre care cinci pe INTERPOL, iar 184 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
 
Săptămâna trecută, 66 de cetăţeni străini, dar și 76 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
 
În perioada vizată au fost întocmite 72 de procese verbale și chitanțe înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 104.600 de lei și încasarea amenzilor de 36.425 lei.
 
Săptămâna trecută, 447.728 de persoane au traversat frontiera de stat, dintre care 225.272 au intrat în ţara noastră.
 
Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 95.571 traversări.
 
Cea mai activă frontieră a fost cea cu România, 47% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu