Ilan Șor a prezentat dovezile privind creditul nerambursat pe care l-a luat soțul Zinaidei Grecianîi de la BEM (VIDEO)

Embed:

Deputații Partidului Politic ȘOR vor transmite două demersuri la Procuratură și la Comisia parlamentară de anchetă privind jaful din sectorul bancar în privința creditului de aproximativ 40 de milioane de lei luat de compania soțului Zinaidei Greceanîi încă în anul 2008 și care nu a fost returnat nici până astăzi. Anunţul a fost făcut de liderul formațiunii, Ilan Șor.

Potrivit lui Șor, soțul președintei Parlamentului Zinaida Greceanîi stă în spatele unei companii care a primit un credit enorm de la Banca de Economii pe care nu l-a returnat. Mai mult, cel mai probabil Zinaida Greceanîi a făcut trafic de influență pentru creditul companiei soțului său.

"În așa numitul miliard este și un credit de 40 de milioane de lei acordat în anul 2008 companiei Alsvit-Print, al cărei benificart final este Alexei Zgreeacîi, soțul mulstimatei președintă a Parlamentului. În momentul acordării creditului Zinaida Greceanîiu deținea funcția de prim-ministru, astfel încât decizia de acordare a creditului cel mai probabil a fost influențată de ea", a declarat Ilan Șor într-o înregistrare video pe contul său de facebook.

El a precizat că deține toate documentele care demonstrează existența acestui credit și implicarea soțului Zinaidei Greceanîi. 

"Avem toate documentele care demonstrează că această companie îi aparține anume lui. În calitate de fost președinte al consiliului de administrație a băncii am văzut aceste documente în original", a precizat Ilan Șor.

În acest context, Ilan Șor a criticat faptul că organele de anchetă să se ocupe de acest caz vizibil și cunoscut de toți, persecută și arestează persoane nevinovate. 

"De ce procuratura, comisia de anchetă nu se ocupă de acest caz clar de furt bancar? De ce în loc să ridici imunitatea unor femei nevinovate și să le bagi la închisoare, nu interoghezi vinovații reali ai banilor furați din bănci, un credit real care a fost acordat și furat?", a întrebat Ilan Șor.

Amintim că raportul Kroll 2 conţine mai multe nume de politicieni renumiţi din ţara noastră, dar şi denumiri de companii administrate de aceştia. Printre ei se numără Ilan Şor, Petru Lucinschi, cumătrul lui Igor Dodon - Viorel Melnic, firmele rudelor lui Vlad Filat şi a raiderului numărul 1 în CSI, Veaceslav Platon.

Potrivit procurorilor, frauda bancară din ţara noastră a avut loc în perioada 2007-2014. Astfel, schemele de acordare a creditelor neperformante de la băncile cu probleme ar fi fost puse la cale încă în perioada guvernării comuniste, mai exact când Igor Dodon deţinea funcţia de ministru al Economiei în Guvernul Tarlev, iar Zinaida Greceanîi - funcția de ministru al Finanțelor. Anume ministerul condus de Greceanîi a numit reprezentanții statului în Consiliul de Administrare al Băncii de Economii. În acea perioadă, statul deținea 56 la sută din acțiunile băncii şi putea influența politica de creditare.

În 2008, când Greceanîi a ajuns prim-ministru, și-a numit soțul, Alexei Greceanîi, în Consiliul de Administrare al Fabricii de Vin din Cojușna. Potrivit presei, datorită funcţiei de premier, aceasta l-a ajutat să ia un împrumut de peste 1,6 milioane de euro și jumătate de milion de dolari de la BEM. Doi ani mai târziu, întreprinderea a falimentat, iar în 2011, prin intermediul unei companii off-shore, la care soţul Zinaidei Greceanîi era proprietar-beneficiar, a luat un nou credit - de 40 de milioane de lei de la Banca de Economii sub pretextul de a răscumpăra gajul Fabricii de Vinuri din Cojușna. 

Informaţia despre implicarea soţului Zinaidei Greceanîi în frauda bancară figurează în raportul Kroll 1. 

Citeşte şi: Partidul ŞOR: Zinaida Greceanîi trebuie să-şi dea demisia de onoare, deoarece firma soţului ei figurează în Kroll

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu