Ilan Şor a plecat ilegal din Moldova, fără acordul Curţii de Apel Cahul. Procurorii au pornit un dosar

Embed:

Ilan Şor a plecat ilegal din ţară, fără a avea acordul Curţii de Apel Cahul, care-i judecă dosarul în care este învinuit de escrocherie şi spălare de bani. Deputatul nu a trecut nici controlul vamal, nici cel de frontieră.

Procurorii au pornit un dosar pe faptul traversării ilegale în perioada 14–17 iunie şi efectuează o serie de acţiuni de urmărire penală. Aceştia au audiat mai multe persoane responsabile de verificarea şi supravegherea punctelor de acces pe Aeroportul Chişinău.

De asemenea, au ridicat şi examinat înregistrările video de pe teritoriul acestuia.

Trecerea ilegală a frontierei de stat se pedepseşte cu amendă de până la 37.500 de lei, până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii sau închisoare de până la 2 ani.

Avocatul lui Şor, Iulian Balan, nu a răspuns la telefon pentru comentarii. Nu au venit cu o reacţie nici reprezentanţii Partidului Şor. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu