Iker Casillas a dat o lecţie de fotbal copiilor cu dizabilităţi din Caracas

Embed:

Iker Casillas a găsit timp pentru acte caritabile. Cu o lună înainte de startul campionatului în Primera Division, căpitanul naţionalei spaniole şi a echipei Real Madrid a plecat în capitala Venezulei, Caracas pentru a însoţi un grup de copii cu dezabilităţi dintr-o clinică sportivă. Casillas a dat şi câteva lecţii de fotbal celor 250 de micuţi.

"Corupţia trebuie oprită în fotbal şi sunt în relaţii foarte bune cu Blatter. Mi-am dat acordul şi sprijinul, deoarece cred că Blatter este un preşedinte foarte bun", a declarat portarul Real Madrid Iker Casillas.

Cei 250 de copii au fost aduşi la o clinică specializată de sport din Caracas, iar întâlnirea cu marele goalkeeper i-a emoţionat până la lacrimi pe micii fotbalişti.

"Cred că suntem obligaţi să învăţăm aceşti copii, în special un gen de sport cum ar fi fotbalul. Pentru că el poate să-i îndrume spre principalele valori în viaţă. Iar acest lucru va fi resimţit mai târziu", a spus Casillas.

Iker Casillas este primul jucător din lume care a ajuns la 100 de victorii cu echipa naţională.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu