Igor Dodon va putea subordona instituțiile statului prin intermediul CSS. Legea care prevede acest lucru intră în vigoare, astăzi

Consiliul Suprem de Securitate (CSS) va putea obține informații care constituie secret de stat. Potrivit MOLDPRES, legea care prevede acest lucru va intra în vigoare astăzi, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului care vizează modificarea Legii securității statului, autoritățile publice centrale, precum și cele subordonate guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență, dar și persoanele juridice publice autonome sunt obligate să furnizeze CSS la solicitare sau din oficiu orice date și informații, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea națională, apărarea și ordinea publică, precum și alte informații, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului.

 

 În cadrul dezbaterii proiectului, deputații PDM au atras atenția asupra faptului că prin aceste modificări se dorește substituirea instituțiilor statului printr-un organ consultativ. În replică, deputații coaliției majoritare au menționat că, de fapt, se dorește „o colaborare mai bună dintre instituțiile statului”.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu