Igor Dodon pleacă în SUA. Şeful statului evită să spună dacă în discurs va vorbi şi despre solicitările Guvernului

Preşedintele ţării, Igor Dodon, pleacă astăzi într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, acolo unde pe 27 septembrie urmează să ţină un discurs la Adunărea Generală a ONU.

De la tribuna Adunării Generale a ONU şeful statului va vorbi despre problemele și realizările Republicii Moldova, particularitățile politicii interne și externe, dar şi despre perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean.

În cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune, Igor Dodon a spus că discursul pe care urmează să îl rostească a fost scris chiar de el, însă a evitat să dea un răspuns concret dacă va ţine cont şi de solicitările celor de la Guvern, reprezentanţii Ministerului de Externe. 

"Am văzut declarațiile unor membri ai Guvernului. Avem unele poziții comune. Nu pot merge cu poziția Partidului Socialiștilor la Adunarea ONU. Desigur, Ministerul de Externe și-a transmis viziunea", a subliniat şeful statului.

Totuşi Igor Dodon nu a dezvăluit detalii privind discurs pe care îl va face la ONU.

Amintim că, anterior, portalul de știri Deschide.md a scris despre delegația de 11 persoane a lui Igor Dodon care se va afla la New York de pe 22 până pe 28 septembrie. Asta se va întâmpla în contextul în care segmentul înalt al Sesiunii va începe pe 24 septembrie, iar discursul lui Igor Dodon este planificat pentru 27 septembrie. În mod firesc, delegațiile înalte se deplasează la Sesiunile Adunării generale ale ONU pentru 3 zile, șederea fiind corelată cu data în care se ține discursul. 

Totodată, cei 11 membri ai delegației prezidențiale vor fi cazați pe același etaj (conform doleanței președintelui) în hotelul de lux ”Michelangelo”, în perioadă în care o cameră dublă la acel hotel de lux costă 600 de dolari pe noapte. Iată lista prezenței de ”lux” la ONU:  Igor Dodon și Galina Dodon care au cerut să fie cazați într-o cameră cu vedere frumoasă peste geam. Trei consilieri: Aureliu Ciocoi, Ion Chicu și Ernest Vardanean vor fi cazați în camere single. Ceilalți vor fi cazați în camere duble cu paturi separate: șefa Direcției Relații Externe și Comunicare a Președinției, Natalia Ipati și șefa Secției Protocol și Comunicare, Viorica Sturza; cei doi bodyguarzi Sergiu Juncu și Lilian Filiipov; cameramanul Andrei Boghinschi și fotograful Dumitru Doru. 

Administrația prezidențială nu a răspuns la solicitarea privind costurile deplasării.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu