Igor Corman s-a întâlnit cu şeful misiunii FMI în Moldova. Ce subiecte au discutat oficialii

Președintele Parlamentului, Igor Corman, a avut astăzi o întrevedere cu Max Alier, șeful misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru Republica Moldova. 

Principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat prognozele şi aşteptările cu privire la situaţia macroeconomică în anul 2014, perspectivele bugetare pentru anul curent şi cadrul bugetar pe termen mediu, precum şi situaţia din sistemul financiar-bancar național. De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la situația politică internă și contextul regional. 

Max Alier a informat despre obiectivele celei de-a doua misiuni a Fondului Monetar Internaţional, care se află în Republica Moldova pentru efectuarea analizei de monitorizare post-program în contextul consultărilor periodice, conform Statutului FMI. Max Alier a menționat că Fondul Monetar Internațional este dispus să ofere în continuare asistență tehnică necesară autorităților în perfecționarea politicilor financiar-economice.  

Igor Corman și Max Alier s-au referit și la avantajele implementării Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană, inclusiv al celui de Liber Schimb. 

"Implementarea Acordului de Asociere cu UE ne va ajuta să modernizăm țara prin reforme structurale în justiție, educație, sănătate și în alte domenii importante, dar, în paralel, trebuie să creăm condiții pentru sporirea investițiilor în Republica Moldova, astfel încât să asigurăm locuri noi de muncă. Totodată, trebuie să soluționăm problemele care afectează relațiile cu Federația Rusă – un partener important pentru noi și să folosim posibilitățile oferite de UE pentru a susține producătorii noștri locali", a menționat Igor Corman. 

Ultima misiune a FMI s-a aflat în țara noastră în perioada 22-30 aprilie curent. În cadrul ultimului program, Republica Moldova a beneficiat de asistenţă financiară din partea FMI în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu