Igor Corman: Principala sarcină a Moldovei nu este aderarea la UE, ci prosperitatea cetăţenilor

"Principala sarcină a Moldovei, la momentul actual, nu este aderarea la Uniunea Europeană, ci prosperitatea cetăţenilor şi a ţării. Declaraţia a fost făcută de preşedintele parlamentului, Igor Corman, în cadrul conferinţei "Impulsuri noi pentru colaborarea moldo-germană", organizată de ambasada Germaniei la Chişinău.

"Dacă între 1997 și 2001 germanii știau prea puține despre Republica Moldova și interesul era foarte scăzut, începând cu 2004 a intervenit o schimbare de abordare, datorită primei mari runde de extindere a UE. Al doilea punct foarte important a fost anul 2009, când a fost lansat Parteneriatul Estic, la Praga, atunci a început și schimbarea în Republica Moldova", a declarat Igor Corman.

 "Începând cu 2009, relațiile cu Germania au cunoscut o dezvoltare ascendentă. Avem un dialog politic excelent și o cooperare intensă pe dimensiunea parlamentară", a menționat Președintele Parlamentului, amintind de vizita la Chișinău a Cancelarului Germaniei, Angela Merkel, și ale altor înalți oficiali germani. 

Președintele Parlamentului a remarcat rolul Germaniei în parcursul european al țării noastre, menționând că succesele remarcabile obținute anul acesta de Republica Moldova în relația cu UE ar fi fost imposibile fără susținerea din partea "primei vioare a Uniunii Europene".

La eveniment au mai participat ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, Matthias Meyer, directorul ZEL "Bălți", Marin Ciobanu, şi vicepreședintele "Moldova-Institut Leipzig", Vasile Dumbravă.

Acest eveniment încheie șirul acțiunilor culturale organizate în cadrul săptămânii moldo-germane la Chișinău.

 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu