Igor Boţan: Decizia Curţii Constituţionale vizează inclusiv miniştrii, nu doar prim-ministrul

Decizia Curţii Constituţionale prin care lui Vlad Filat i s-a interzis să mai candideze din nou pentru funcţia de prim-ministru este calificată drept una corectă de analistul Igor Boţan. Însă, analistul consideră că această decizie ar fi trebuit să vizeze şi miniştrii care se regăsesc în noul Guvern. Declaraţiile au fost făcute în această seară, la o emisiune de la TV7.

Analistul a spus că iniţial a avut o atitudine critică faţă de această decizie, ulterior, după ce a citit hotârârea de câteva ori, părerea s-a schimbat.

"Atitudinea mea faţă de hotărârea din 22 aprilie a evoluat. În seara când a fost dată decizia am fost categoric împotrivă, aşteptările mele au fost cu totul altele. În mod paradoxal, decizia Curţii mi se pare extrem de utilă pentru societatea moldovenească, dacă va fi dezvoltată de clasa politică şi de către organele competente. Credeam că este foarte util dacă Curtea dădea anumite îndrumări, cum să folosească această hotârâre. Sunt absolut convins că oamenii nu înţeleg profund această decizie", a declarat Igor Boţan.

Analistul consideră că decizia Curţii Constituţionale din 22 aprilie ar trebui extrapolată şi asupra miniştrilor. "Totuşi, sintagma "Moţiune de cenzură" este însoţită de sintagma suspiciuni de corupţie. Persoanele cu demnitate publică, exponenţi ai unui interes politic deosebit, trebuie de văzut dacă sunt daţi afară", a mai spus Igor Boţan.

Publika.md precizrează că la 22 aprilie, Curtea Constituţională a calificat drept neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti privind desemnarea lui Vlad Filat drept candidat la funcţia de premier.

 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu