Ieşit din tipare: Doi moldoveni şi-au sărbătorit NUNTA la BIBLIOTECĂ

Embed:

Un cuplu din satul Izbişte, raionul Criuleni, au ieşit din tiparele legate de oficierea unei căsătorii.

Tinerii Nicolae şi Tatiana Verdeş au decis să facă marele pas al vieţii nu la oficiul stării civile sau în restaurantul unde are loc petrecerea, ci la bibliotecă.

Nicolae şi Tatiana Verdeş, care de trei ani sunt împreună, s-au cunoscut la Chişinău.

"Fiind ambii taxatori de troleibuze ne-am cunoscut ambii ca colegi. Pe urmă a devenit o relaţie mai serioasă. Dragoste la prima vedere", a spus Nicolae Verdeş, mire.

Nicolae i-a cerut mâna Tatianei după doi ani de relaţie.

"Nu m-am aşteptat, dar ceea ce a făcut a făcut din inimă şi m-am simţit foarte fericită", a spus Tatiana Verdeş, mireasă.

Duminica trecută, cei doi au fost declaraţi soţ şi soţie. Pentru ca evenimentul să fie unul inedit, dar şi să rămână în amintirea fiecăruia, soţii Verdeş au decis să-şi înregistreze căsătoria la biblioteca din satul Izbişte, localitatea de baştină a lui Nicolae. Marea le-a fost mirarea oaspeţilor, asta pentru că soţii au ţinut în secret locaţia până în ultima clipă.

"Nimeni nu aş ştiut în ce încăpere o să fie tot evenimentul. A fost pentru toţi o surpriză", a mai spus mirele.

"Au rămas foarte uimiţi de ceea ce au văzut. Ei s-au gândit că o să fie cu totul în altă parte. Când am intrat aici, inimile s-au umplut de bucurie. O atmosferă călduroasă", a adăugat femeia.

Bibliotecarul Alexandru Rusu recunoaşte că s-a gândit să găzduiască la instituţie o expoziţie sau un vernisaj şi nicidecum o nuntă.

"Aşa experienţă este în premieră. Chiar am urmărit şi celelalte biblioteci. Mi se pare că este o premieră şi pentru Republica Moldova. Am venit, am înfrumuseţat cu baloane, cu flori şi deja am stabilit data întâlnirii a doua zi cu secretarul", a comunicat Alexandru Rusu, bibliotecar.

Evenimentul tinerilor nu a rămas fără atenţie. Autorităţile locale susţin că alegerea făcută de soţii Verdeş a inspirat şi alte cupluri, care au anunţat că vor să-şi oficieze căsătoria printre rafturile cu cărţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu