ICOANA MAICII DOMNULUI, PRĂZNUITĂ LA HÎRBOVĂŢ. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Vladimir

Embed:
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost sărbătorită la mănăstirea din satul Hârbovăț. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Vladimir împreună cu un sobor de arhierei şi preoţi.

Credincioşii au făcut coadă la icoana despre care cred că face minuni.

Această femeie povesteşte că rugăciunile au pus-o pe picioare după ce acum 16 ani a fost lovită de un tractor şi s-a ales cu piciorul fracturat.

"Prin sfânta biserică, iată m-a ajutat Dumnezeu şi m-am pus pe picioare. De atunci, în toată duminica de duminică, sărbătoare de sărbătoare, sunt la sfânta biserică. La toate mănăstirile unde auzeam, acolo mă duceam. Asta, cu ajutorul lui Dumnezeu m-a ajutat", a spus enoriașa Nina Cojocari.

Enoriaşii au venit la slujbă pentru a se ruga pentru sănătatea lor şi a apropiaţilor.

"Făcătoare de minuni, ajută pe toţi, care se închină şi se roagă cu toată inima. Prin rugăciuni, omul tare mult se lecuieşte."

"La sfânta icoană să ne rugăm, să ne dea Dumnezeu sănătate, iertare de păcate, să fim mai sănătoşi, şi pentru copii şi pentru noi. "

Arhimandritul mănăstirii spune că nu s-a aşteptat să vadă atât de multă lume.

"Treceau ani şi veneam aici la mănăstire, în ziua când se sărbătorea icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăţ şi mănăstirea era pustie. Cred că la anul vor fi invitaţi şi mai mulţi arhierei şi vom putea da cinste Maicii Domnului, care în Moldova este unica icoană făcătoare de minuni", a spus arhimandritul mănăstirii, episcop de Ungheni şi Nisporeni, PS Petru.

"Sperăm că este un început binecuvântat, un început frumos fiindcă s-au adunat creştinii ortodocşi, nu numai din ţinutul bisericii noastre, ci şi de prin părţile Ucrainei şi sper că cu anii această sărbătoare se va înrădăcina", a spus mitropolitul Moldovei Vladimir.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului a fost adusă în Basarabia la sfârşitul secolului al 18-lea. Obiectul de cult supravieţuit în mod miraculos în urma a trei incendii.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu