Icoana Făcătoare de Minuni Maica Domnului "Odighitria" din Odesa, a fost adusă la Mănăstirea Ciuflea din Capitală

Embed:

Icoana făcătoare de minuni Maica Domnului ”Odighitria", care în greacă înseamnă "îndrumătoarea", a fost adusă la Mănăstirea Ciuflea din Capitală din satul Baital, regiunea Odesa.

Ploaia nu i-a împiedicat pe enoriași să vină să se închine. Icoana a fost întâmpinată de un sobor de preoţi şi de credincioşi:

”Chiar am auzit de la lume că cei care au fost la Sfânta Mare Icoană, le-a ajutat Dumnezeu în foarte multe lucruri: la sănătate și la spor în gospodărie.”

”Am venit să mă rog pentru copii, pentru sănătate și pentru toate cele bune. Pentru toată familia, pentru toată lumea și pentru toată Moldova.”

”Ne-a ajutat. Mulțumim Domnului și Maicii Domnului că e așa puternică și deodată simți puterea ei. Mulți ani am fost bolnavă și de la ea m-am vindecat.”

Unii au venit chiar din România pentru a se închina.

”Vin destul de des în Chișinău, îmi place orașul. Am citit pe internet că a venit o icoană făcătoare de minuni din Baital. Am zis că dacă tot sunt venit în Chișinău să mă închin și eu la sfânta icoană, mai ales că suntem și în Postul Paștelui”, a spus un bărbat.

Icoana a fost descoperită în 2005 în biserica din satul Baital, regiunea Odesa. Părintele Antonie Cumpătă este cel care a duce icoana la Chişinău din 2011.

”Atunci când foarte mulți credincioși vin din curiozitate să se închine acestei sfințenii, află o dezlegare, o hotărâre a problemelor lor. Astfel Maica Domnului lucrează prin minunile sale în viața fiecărui creștin. Mulți au căpătat dezlegare de diferite boli de ochi”, a spus Antonie Cumpătă, preot. 

Anul trecut, la Mănăstirea Ciuflea, în seara zilei de 15 ianuarie, icoana a început să izvorască mir. Obiectul de cult va fi expus la Chişinău până la sărbătoarea Sfintelor Paşti.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu