Ibrahimovic este de neoprit în MLS! Suedezul a reuşit un hat-trick pentru Los Angeles Galaxy

Fotbalistul suedez, Zlatan Ibrahimovic este de neoprit şi la 38 de ani! Atacantul echipei Los Angeles Galaxy a reuşit un hat-trick în partida cu Sporting Kansas City din Major Soccer League. Ibrahimovic a înscris în minutele 32, 51 şi 85, iar echipa sa a învins cu scorul de 7-2.

Celelalte goluri au fost marcate de Joe Corona, Uriel Antuna şi Sebastien Lletget, de două ori.

Zlatan Ibrahimovic a ajuns la 26 de goluri de la debutul sezonului regulat din Major Soccer League. Atacantul scandinav este pe locul secund în clasamentul golgheterilor, după mexicanul Carlos Vela, de la rivala FC Los Angeles, autor a 28 de goluri.

Cu cele 26 de goluri marcate în actuala ediţie de campionat, Ibrahimovic a stabilit un nou record pentru clubul său, depăşind performanţa realizată de Carlos Ruiz în 2002, când a înscris 24 de goluri pentru Galaxy.

Lasă un comentariu