IBM propune un ceas cu ecran extensibil care poate fi transformat în telefon sau tabletă

IBM este cunoscută acum drept o companie care oferă servicii şi soluţii B2B în principal, dar asta nu înseamnă că inginerii săi au renunţat la proiectarea de dispozitive inovatoare pentru consumatori. Un brevet pentru un dispozitiv de purtat care îşi poate transforma ecranul dintr-unul de ceas într-unul de telefon sau chiar de tabletă, înregistrat de companie în 2016 a fost aprobat de curând şi depistat de LetsGoDigital, ieşind astfel la iveală primul hibrid între ceas telefon şi tabletă, folosind o tehnologie interesantă de display.

Gigantul american numeşte acest concept "Variable display size for an electronic display device", practic aplicând brevetul asupra tehnologiei display-ului, aceasta putând fi folosită şi în alte cazuri de utilizare. Pentru cazul de faţă, Avem de a face cu un ceas cu un corp ceva mai gros, care găzduieşte sub ecranul principal mai multe ecrane similare. Fiecare panou în parte are laturi de 3 pe 2”, având posibilitatea de a extinde ecraul până la o dimensiune totală de 12 pe 8”, scrie letsgodigital.nl.

Dispozitivul ar putea deschide pe rând încă trei panouri pentru realizarea unui ecran mai apropiat de dimensiunile unui smartphone, sau încă şapte panouri pentru realizarea unei întregi tablete, doar folosind ceva ce porţi la mână. Conform descrierilor, în modul tabletă, dispozitivul va putea fi folosit cu două mâini, iar acesta ar putea fi conectat la tastatură şi mouse pentru operare de tip desktop.

Interfaţa dispozitivului se schimbă în funcţie de cazul de utilizare, cu pictoograme de diverse mărimi şi spaţiu din ce în ce mai mare pe ecranul principal. Contează foarte mult şi cât de mare va fi distanţa dintre panouri şi dacă acestea vor avea sau nu margini negre, care să afecteze experienţa de utilizare.

Fiind vorba despre IBM, cel mai probabil, această tehnologie nu va fi implementată prea curând în produsele sale proprii, însă ar putea fi licenţiată către alţi parteneri care ar putea realiza astfel de concepte în produse dedicate consumatorilor. Desigur, tehnologia din prezent nu este tocmai gata pentru un astfel de produs, ceasurile inteligente oferind o durată de utilizare destul de scurtă chiar şi cu un singur display, dar cu alte şapte pe lângă.

Chiar şi tehnologia care permite ascunderea şi montarea display-urilor extra pare să fie extrem de complexă şi probabil fragilă, odată ce este pusă în mâna utilizatorilor de rând.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu