Iarna timpurie provoacă haos în SUA: 17 oameni au murit

Embed:

Iarna timpurie provoacă haos în nordul Statelor Unite. Furtunile de zăpadă au provocat sute de accidente rutiere, iar mai multe curse aeriene au fost operate cu întârziere. Doar în ultimele trei zile, 17 oameni şi-au pierdut viaţa.

Statele Unite se confruntă cu un al doilea val de aer polar, din ultimele săptămâni, venit din Canada. În unele regiuni, temperaturile au scăzut cu peste 20 de grade într-o singură zi. Zăpada le-a dat mari bătăi de cap şoferilor, care s-au deplasat cu dificultate.

Ninsoarea a dat peste cap şi traficul aerian. Sute de pasageri din Kentucky şi Ohio au aşteptat ore în şir până avioanele şi pistele au fost curăţate. Mii de oameni au rămas fără energie electrică, iar multe şcoli au fost închise.

Meteorologii avertizează că vremea se va înrăutăţi, iar peste 200 de milioane de americani vor fi afectaţi de iarna timpurie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu