Ianukovici: Mi-am dorit ca Timoşenko să-şi poată demonstra nevinovăţia, dar ea a greşit

Embed:

Condamnarea Iuliei Timoşenko este foarte controversată, din cauza numeroaselor abuzuri şi lacune în legislaţia ucraineană. Este declaraţia preşedintelui ucrainean, Victor Ianukovici, făcută într-un interviu exclusiv pentru Euronews.

Victor Ianukovici a ţinut să sublinieze că este conştient de faptul că justiţia din ţara sa are nevoie de reforme. Totodată, liderul ucrainean a adăugat că procesul Iuliei Timoşenko a fost situat între politică şi justiţie.

"Este vorba despre un caz real cu consecinţe penale, în care impozitele nu au fost achitate, bugetul a fost prejudiciat, iar gazul a fost importat, fără procedurile vamale corespunzătoare şi vândut apoi consumatorilor. Vorbim despre prejudicierea statului", a afirmat preşedintele Ucrainei.

Atât presa, cât şi observatorii internaţionali critică Ucraina pentru lipsa de independenţă a sistemului judiciar. Victor Ianukovici a negat, însă, că ar fi influenţat anumite decizii judecătoreşti.

"Mi-am dorit ca Timoşenko să-şi poată demonstra nevinovăţia. Dar dacă ea a comis o greşeală, iar, în consecinţă, întreaga ţară a avut de suferit, ea ar fi trebuit să recunoască acest lucru", a recizat acesta.

Aspiraţiile Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană sunt foarte mari, însă relaţiile bilaterale au fost grav afectate de procesul în care Iulia Timoşenko a fost condamnată la 7 ani de închisoare. Drept răspuns, Uniunea Europeană a decis să amâne pe un termen nelimitat vizita lui Ianukovici la Bruxelles, planificată pentru această săptămână.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu