Ianukovici a ameninţat actuala guvernare de la Kiev şi a îndemnat militarii să ignore ordinele

Embed:

Fostul preşedinte al Ucrainei, Victor Ianukovici, a susţinut o conferinţă de presă. El s-a referit la violenţele care au loc în regiunile din estul ţării şi a îndemnat militarii ucraineni să nu îndeplinească ordinele guvernării de la Kiev. Autorităţile din Ucraina au anunţat ieri că vor folosi armata pentru a pune capăt revoltelor separatiste din estul ţării.

Preşedintele demis de la Kiev, Victor Ianukovici, a declarat că Ucraina este deja în stare de război civil şi că situaţia din ţară ar putea fi detensionată doar prin desfăşurarea unui referendum şi adoptarea unei noi constituţii.

"Ţara noastră de astăzi trebuie să facă faţă unei noi situaţii. De facto, Ucraina a păşit deja într-un război civil. Este necesară organizarea de urgenţă a unui referendum, care ar putea să calmeze spiritele din ţară şi să oprească războiul civil care a început", a declarat fostul preşedinte al Ucrainei.

Totodată, Ianukovici a ameninţat actuala guvernare de la Kiev cu pedeapsa penală.

"Aş vrea să dau o apreciere actualei guvernări, care mai devreme sau mai târziu va trebui să răspundă în faţa legii pentru deciziile pe care le-a luat. Veţi fi pedepsiţi penal. În primul rând este vorba despre Avakov, Nalivaicenko şi acei colaboratori de la Ministerul de Interne şi de la Serviciile de Securitate care îndeplinesc aceste ordine ilegale", a mai spus Victor Ianukovici.

Aceasta a fost a treia apariţie a preşedintelui demis al Ucrainei, care a părăsit Kievul pe 22 februarie. După câteva zile de incertitudine, timp în care a fost dat în urmărire internaţională pentru genocid, Ianukovici a apărut în oraşul Rostov pe Don din Rusia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu