Hyundai Elantra a fost aleasă Maşina Anului 2012 în America de Nord

După premiul AutoBest 2012, Hyundai Elantra se mândreşte cu o nouă distincţie - Maşina Anului 2012 în America de Nord. Categoria "Truck of The Year" a fost câştigată de Range Rover Evoque.

Hyundai Elantra a câştigat încă o distincţie importantă: Maşina Anului 2012 în America de Nord.
Premiul a fost anunţat în cadrul conferinţei de presă de dedicate, eveniment organizat în cadrul Salonului Auto de la Detroit. Membrii juriului, format din 50 de jurnalişti din Canada şi Statele Unite ale Americii, au analizat peste 50 de modele nou lansate în piaţa auto parcursul anului. Lista finaliştilor a fost compusă din Ford Focus, Volkswagen Passat şi Hyundai Elantra.

Elantra a fost lider detaşat în faţa celor doi concurenţi din finală, obţinând 13 puncte în plus faţă de Volkswagen Passat, al doilea clasat. Ford Focus a obţinut 155 de puncte şi a înregistrat cea de-a doua înfrângere în faţa lui Elantra în termen de două luni, când cele două modele s-au luptat pentru titlul AutoBest 2012. Premiul cel mare la categoria "Truck" a fost câştigat de Range Rover Evoque, care le-a întrecut pe Honda CR-V şi BMW X3 cu mai bine de 100 de puncte.

”Hyundai Elantra este o maşină cu accente sport, totodată elegantă. Calitativă şi în acelaşi timp accesibil. Curajoasă, dar sigură. Elantra întruneşte o serie de paradoxuri, iar fiecare dintre acestea reprezintă argumentele principale ale noii game Hyundai”, a concluzionat Jayne O'Donnell, membru al juriului şi reprezentant al publicaţiei USA Today.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu