"Hulk de Moldova" și-a aflat următorul adversar din UFC

Embed:

"Hulk de Moldova", cum i se mai spune luptătorului Ion Cuțelaba, și-a aflat următorul adversar din UFC. Ion Cuțelaba îl va avea de înfruntat într-o gală Ultimate Fighting Championship pe brazilianul Glover Teixeira.

Viitorul adversar al moldoveanului nu traversează cea mai bună perioadă a carierei. În ultimile 6 dispute, sud-americanul a suferit înfrângere de 3 ori.

Teixeira a luptat ultima oară în cadrul galei UFC Fight Night 134 desfășurată în vara acestui an la Hamburg. Atunci, brazilianul a fost învins la puncte de americanul Corey Anderson.

Până acum Glover Teixeira a obținut 27 de victorii și a suferit 7 înfrângeri.

De cealaltă parte, Cuțelaba va intra în cușcă pentru a doua oară după ce a fost sancţionat de Agenţia Mondială Anti-Doping.

Tot în vara anului curent, luptătorul de 24 de ani a dispus prin knock-out tehnic de Gadjimurad Antigulov din Federația Rusă.

Moldoveanul a debutat în UFC în anul 2016. Până acum el a intrat în cușcă de 5 ori și a obținut 3 victorii.

Confruntarea dintre Ion Cuțelaba și Glover Teixeira va avea loc la New York în data de 19 ianuarie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu