Hotelul Național și zonele industriale privatizate și uitate în paragină, ar putea reveni la stat

Terenurile şi clădirile cu suprafețe de mii de metri pătrați care au fost privatizate, iar proprietarii acestora nu au făcut investiţiile promise, vor trece din nou în gestiunea statului.

Anunţul a fost făcut de către premierul Pavel Filip, în cadrul şedinţei Guvernului. Prim-ministrul le-a solicitat responsabililor din cadrul Ministerului Economiei să verifice timp de o săptămână toate aceste obiective şi să rezilieze acordurile de privatizare dacă nu au fost respectate condiţiile contractului, care prevedeau investiţii şi crearea locurilor de muncă.

"Să vedeţi toţi cei care nu şi-au îndeplinit obligaţiunile în baza concursului investiţional, nu au făcut investiţiile şi nu au creat locuri de muncă, aşa cum prevedea acest program. Să mergem pe rezilierea acordului de privatizare. Fiecare caz trebuie discutat, dar în această perioadă trebuie verificate absolut toate obiectivele", a spus prim-ministrul Pavel Filip.

Printre principalele obiective care au fost privatizate şi au rămas în paragină sunt Hotelul Naţional, dar şi mai multe cinematografe şi parcuri industriale din ţară. Potrivit premierului Pavel Filip, în Parcul Industrial Cimișlia se preconiza crearea a 800 de locuri de muncă, dar acum sunt doar două, iar în Parcul Industrial Comrat au fost promise 2260 de locuri de muncă și s-a creat doar unul.

" Dacă vorbim despre Hotelul Naţional această component investiţională ţinea la nivelul de 12 milioane de dolari investiţii care urma să fie efectuată în timp de trei ani de zile. Până în prezent noi nu avem dovada acestei investiţii, respectiv noi ştim în ce stare se află acest obiectiv. Respectiv noi avem toate argumentele să revedem această privatizare", a spus ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc, spune că până acum au fost stabilite 10 cazuri în care nu au fost respectate contractele de privatizare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu