Horoscopul carierei pentru săptămâna 16 - 22 iulie

Berbec. Pe cine să asculţi, oare? Luni, fiecare are o opinie proprie, complet diferită de a celorlalţi. Să o alegi pe cea mai inteligentă şi obiectivă dintre ele este un lucru dificil pentru tine. În următoarele zile, relaxează-te puţin - amână deciziile pentru mai târziu şi atrage-ţi colegii în activităţi plăcute, de grup. Această săptămână nu este, pur şi simplu, favorabilă luării deciziilor. Joi şi vineri, te ocupi de taskurile mărunte, dar proiectele importante sunt din nou gata de atacat. În weekend, plănuieşti o escapada romantică. 

Taur. O abordare mai puţin formală a activităţii de la birou este soluţia pe care o adopţi la începutul săptămânii – încearcă un tricou neobişnuit sau, pur şi simplu, o atitudine cu stil. În următoarele zile, o lecţie de viaţă pe care ai învăţat-o cu ceva timp în urmă pare din nou relevantă. Spre sfârşitul săptămânii, ai foarte multă încredere în tine, iar această atitudine se va menţine şi în weekend.

Gemeni. Una din priorităţile tale la începutul săptămânii este stabilitatea – evită mişcările bruşte, marketingul incert şi alte acţiuni de acest gen. În următoarele zile, te simţi mai confortabil în poziţia pe care o ocupi, mai îndrăzneţ şi curajos. Dar, în continuare, siguranţa şi perseverenţa rămân problemele cărora le acorzi cea mai multă importanţă. Joi, sunt anumiţi oameni pe care îţi doreşti să poţi conta la nevoie şi vei purta discuţii cu ei. Vineri, nu ai timp pentru discuţii inutile – eşti eficient, serios şi aştepţi cu nerăbdare weekendul.

Rac. Munca pare mai puţin muncă şi mai mult un joc, la începutul săptămânii. Cu toate acestea, tu ai progresat şi încă avansezi destul de mult. În următoarele zile, în timp ce îţi finalizezi un proiect, dai o mână de ajutor unui coleg care a rămas puţin în urmă şi faci totul cu uşurinţă, fără eforturi. Joi, discuţiile cu cei din jur nu sunt nici pe departe cum ţi-ai dori să fie. Vineri, simţi că unii colegi vorbesc mult şi fac prea puţine, dar acest lucru nu ar trebui sa te afecteze aşa mult. Tu ai multe de făcut, eşti ocupat, îţi place ceea ce faci şi - veşti bune - weekendul te va ţine ocupat.

LeuÎnceputul acestei săptămâni este un moment prielnic pentru a pune lucrurile în mişcare. Poţi începe, de exemplu, un program special de fitness, în special dacă ai puţin timp liber după orele de serviciu. Sau încearcă să-ţi faci puţin timp liber în cadrul pauzei de prânz. Spre mijlocul săptămânii, te întâlneşti din întâmplare cu cineva pentru care ai un respect deosebit – încearcă să recreezi o legătură. Joi şi vineri, apare o problema la locul de muncă – fii atent la detalii şi evită riscurile de proporţii.

Fecioară. Nu-ţi place să cedezi atunci când simţi că ai dreptate, dar Luni, a ceda este o soluţie mai bună decât a te încăpăţâna să obţii lucrurile într-un anumit mod. Mai ales că nu este vorba despre o problemă de importanţă majoră şi vrei să păstrezi atmosfera de la birou cât mai calmă. În următoarele zile, cooperezi mai bine cu cei din jur, poate chiar datorită faptului că ai ştiut să cedezi atunci când a fost nevoie. De asemenea, ai idei grozave de a îmbunătăţi relaţiile dintre colegi şi le propui cu entuziasm o petrecere pentru weekend.

Balanţă. Luni, locul de muncă poate părea un adevărat teren de luptă. Concentrează-ţi atenţia asupra obiectivelor şi nu lăsa nimic şi pe nimeni să te distragă. Cea mai bună soluţie pentru a evita problemele cu colegii este cea de a-i evita chiar pe ei – cel puţin până joi. Veşti bune: compatibilitatea cu cei din jur este excelentă spre sfârşitul săptămânii şi, de asemenea, vei face progrese importante în cel mai scurt timp. Sfârşitul săptămânii este aproape în întregime sub controlul tău – tu dai tonul în ceea ce priveşte discuţiile şi planurile care trebuie facute.

Scorpion. Luni, îţi place să interacţionezi cu colegi care nu-ţi împărtăşesc neapărat opiniile. Marţi şi miercuri, cei din jur vor să stabilească un plan de acţiune dar, din câte îţi poţi da seama, nu există o cale sigură de succes, cel puţin până nu strângeţi mai multe informaţii. Deşi crezi că fiecare trebuie să aibă responsabilităţi precise şi taskuri proprii, până la urmă şeful este cel care ia deciziile. Vineri, stabileşti o şedinţă de brainstorming pentru a gasi soluţii unei probleme şi reuşeşti să-ţi impresionezi superiorii.

Săgetător. Luni, ai tendiniţa să le spui celorlalţi ce gândeşti tu, care este opinia ta cu privire la o anumită problemă, fără a-i lăsa să spună ceva. Deşi o faci fără ostilitate, unii ar putea să-ţi interpreteze greşit atitudinea. În următoarele zile, fii clar şi deschis. Iar dacă cineva îţi spune că ţi-a scăpat un anumit detaliu, consideră că este posibil ca într-adevăr să-ţi fi scăpat. Apreciază sinceritatea. Vineri, eşti din nou în graţiile tuturor celor apropiaţi, ceea ce-ţi ridică moralul şi te face să apreciezi discuţiile cu aceştia.

Capricorn. La începutul săptămânii, pasiunea ta şi energia de care dai dovadă sunt adevărate surse de inspiraţie pentru colegi. Fă-ţi cunoscute intenţiile şi vezi ce au şi ceilalţi de zis. Succesul stă în atitudine. Miercuri şi joi, oricât de mult te-ai strădui, lucrurile nu avansează şi vei fi puţin derutat în ceea ce priveşte strategia pe care trebuie s-o abordezi. Spre sfârşitul săptămânii, îţi îndrepţi curiozitatea spre noi cunoştinţe, iar energia revine la nivelul maxim.

Vărsător. Deşi eşti presat să închei o anumită tranzacţie, instinctul îţi spune să analizezi şi alte oferte înainte de a lua o decizie. Îţi doreşti ceva mai bun şi este bine să îţi asculţi instinctul, dacă nu eşti complet convins. Spre mijlocul săptămânii, compania ar putea organiza o cină pentru toată echipa sau chiar o petrecere, ca urmare a rezultatelor excelente. În weekend, vei fi puţin îngrijorat în privinţa planurilor imediat următoare – încearcă să te relaxezi şi lucrurile vor părea mai clare.

Peşti. Luni, fii cât mai activ – şansa care stă să apară va veni tocmai într-un moment de maximă acţiune; prin urmare, foloseşte-ţi energia. Următoarele zile vor fi mult mai liniştite – îţi vei concentra atenţia asupra altor pieţe pentru afacerea ta şi vei fi mai rapid şi mai eficient decât colegii tăi. Joi şi vineri, porţi discuţii cu colegii şi stabiliţi de comun acord un weekend destinat team-building-ului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu