HOROSCOP: Zodiile care trăiesc intens orice relație

În astrologie, există anumite semne zodiacale care trăiesc intens fiecare sentiment, mai ales cele de dragoste. Pentru câțiva dintre nativi, emoția supremă este orice clipă petrecută lângă persoana iubită, scrie realitatea.net.

Află care sunt aceștia! 

Taur

Pentru tine, relațiile de cuplu sunt prioritare în viață, întrucât nu te poți vedea trăind singură. Ești o persoană sensibilă, care se atașează poate mai greu, dar o face cu toată ființa. Ți s-ar putea întâmpla să nu dormi chiar și câteva nopți la rând dacă partenerul ți-a spus ceva care te-a făcut să suferi sau nu s-a comportat așa cum ar fi trebuit. Trăiești foarte intens clipele de dragoste, mai ales pe cele intime, și te declari o ființă care împrăștie iubire pe oriunde merge.

Rac

Dacă ar fi după tine, ai vorbi mereu numai despre ceea ce simți tu pentru oamenii din jur. Ești o persoană caldă și iubitoare, care trăiește intens fiecare experiență amoroasă. Deși ești timidă și temătoare, reușești să te confesezi celui drag și să îi spui tot ce ai pe suflet. Poți fi rănită foarte ușor, mai ales când vine vorba de despărțiri din pricina înșelatului sau a trădării sentimentale. Ai fi în stare să ierți, însă nu ai mai putea iubi din nou cu aceeași intensitate.

Balanță

Ești mereu dispusă să te apropii de partener, chiar și în momentele în care acesta nu merită. Conceptele de iubire și prietenie sunt cele care îți definesc personalitatea. Fiind dedicată în întregime partenerului de viață, el va realiza cât este de norocos. Ești mereu atentă la detalii și îți place să îl surprinzi cu lucruri mărunte. Suferi dacă te desparți, iar uneori poți avea chiar și o depresie din această cauză.

Pești

Ți-ai construit o lume a ideilor și a emoțiilor și acest lucru arată cât de plină de afecțiune poți fi. Oricine decide să pășească în universul tău, își va da seama că e înconjurat de căldură și atașament. Ai sentimente profunde față de oameni și trăiești la superlativ fiecare gând și gest de-al lor. Iubești până la epuizare și știi să îl faci fericit pe cel de lângă tine. Mai ai nevoie doar de puțină încredere în propriile forțe.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu