HOROSCOP: Zodia care are lumea la picioare. În ce lună sunt născuţi liderii zodiacului

Multă lume se întreabă care este cea mai ”bună” zodie, zodia care are lumea la picioare. Fiecare semn zodiacal are avantajele şi dezavantajele lui pentru persoanele născute sub imperiul acestuia dar de departe există o zodie a liderilor.

Aceasta este, fără îndoială leul, la fel cum şi în lumea animalelor leul este cel puternic, scrie realitatea.net.

Astrologii susţin că leii au succes în domenii precum politica sau în conducerea afacerilor, a companiilor, a corporaţiilor.

Chiar şi fostul preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, considerat cel mai puternic om al planetei, este născut sub acest semn zodiacal, pe 4 august.

”Meritele” sale, posibil şi datorate zodiei sale, sunt lesne observabile; a convins votanţii să aleagă primul preşedinte de culoare din istoria SUA, a condus abil afacerile ţării şi chiar a fost reales pentru al doilea mandat.

La fel ca Regele Junglei, cei născuţi sub acest semn sunt puternici, ambiţioşi, înzestraţi cu răbdare şi au acea forţă de a hipnotiza şi conduce masele. Oamenii, la rândul lor, îi privesc cu admiraţie pe nativii din Leu.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu