HOROSCOP. Primul Mercur retrograd 2019, 5-28 martie în Pesti. Cum îţi poate afecta ZODIA

HOROSCOP. Mercur retrograd 2019. De trei sau patru ori în fiecare anplaneta Mercur pare a fi în mișcare cu spatele pe cer timp de aproximativ 3 săptămâni. Acest fenomen se numește Mercur retrograd. În realitate, planeta nu se mișcă în spate, așa cum nicio planetă retrogradă nu o face, ci este doar o iluzie optică; iluzia este dată de viteză diferită pe care o are Pământul orbitand Soarele atunci când trece pe lângă Mercur.

Prima etapă a lui Mercur în mișcare retrogradă pentru anul 2019 va avea loc între 5 și 28 martie în zodia Peșți. Este cu atât mai specială cu cât Soarele este deja în Pești și Luna nouă este în Pești tot pe 5 martie. Mercur va mai avea încă două asemenea etape retrograde, în iulie și noiembrie, tot în semne de apăîn Rac respectiv Scorpion.

Chiar dacă vizual este o iluzie, totuși, impactul pe care energia acestei mișcări o are asupra Pământului nu este iluzoriu și de trecut cu vederea. 

Mercur retrograd 2019 aduce o bogăție de oportunități în viață taînsă în același timp vine și cu anumite provocări

Comunicarea foarte clară a fost mereu mai dificilă în aceste tranzite, iar faptul  are loc în emoționalul Peșți va da o stare de confuzie sporită și imaginație accentuată.

Este un timp ideal  evadezi,  “rumegi” în loc  “ acționezi”,  gândeșți mai mult în loc  faci,  reflectezi în loc  reacționezi. Avem nevoie  apăsăm pe un buton de pauză sau poate chiar  privim în spate,  revedem, reanalizăm, revizităm, redecidem în părți din viață noastră unde e nevoie de o reajustare. 

Pot fi vârfuri emoționale intense sus și jos pe domeniile patronate de Mercur cât timp este retrograd în Peșți, deci important este  fii blând cu ține ai grijă de ține revezi orice a fost cu blândețe și acceptare,  reiei alte decizii fără furie și judecată treci mai ușor peste orice obstacole, întârzieri sau erori de comunicare și  reții  Univesul nu face greșeli. Orice diminuare a vitezei și ritmul vieții are mereu beneficiile sale. Cu toții ieșim mai îmbogățiți și mai înțelepți din perioadele retrograde ale planetelor. 

Nu crede tot ce auzi, folosește-ți intuiția și imaginația pentru a ajunge la adevăr în comunicare.

Lasă pe aprilie activitățile mentale intense, contractele importante de semnat, aranjamentele de mare miza pentru un nou început.

Datorită acestui Mercur retrograd, martie este o luna superbă pentru romantism și creativitate,  îți ajustezi la detaliu visele,  faci muncă din inspirație și  finalizezi proiecte minunate (NU  le începi).

Peștii sunt o zodie importantă pentru a facilita iertarea, deci poate  este un moment de aur  ierți și  fii iertat,  meditezi și  îți eliberezi inima de vechi răni și  lași în spate ce este din spate. O abordare mult mai spirituală îți este de mai mare folos în această perioada

Cât despre iubire, poți da lovitură pentru  Mercur retrograd în Peșți este fabulos pentru romantism. Tranzitul îți da acces la o stare de poezie și visare, în care vezi dragostea altfel, poate chiar dai peste un fost partener, poate vechi vise de amor sau fantezii se reîntorc în mintea ta iar imaginația creativă a iubirii te ajută  îți împlinești acest aspect al vieții

Cum îți afectează zodia Mercur retrograd în Peșți ? 

Mercur retrograd 2019. BERBEC

Subconștientul îți poate juca unele feste în acest tranzit. Ți se pare dificil să dormi ? Sau poate ai vise ciudate ? Te simți mai obosit ? Vrei să spui una și iese altă , ori încurci ochelarii cu telefonul, ori intarzii ori lucruri nu ies fix cum vrei. De ce asta ? Cosmosul vrea să încetineș ți ritmul. Opreș te -te din a împinge orice tot înainte în martie . Ia - ți momente să mănânci , să te rogi, să iubeș ți , să dormi, să te uiți liniștit la un film pe gustul tău , să meditezi și să îți vindeci sufletul. Cosmosul da strigarea pentru o perioada de pauză . Cu cât ignori acest mesaj, cu atât va strigă mai tare că să vezi și să auzi. Este timpul să lași deoparte radarul pentru un program de întreținere de sine .

Mercur retrograd 2019. TAUR

Ce mai e cu acel vis al tău rătăcit și uitat într -un sertar ? Ai planificat să călătoreș ți cu un prieten, să mergi la acel club, să împlineș ți acea ambiție sau să faci acel lucru pe care mereu ai vrut să îl faci cu colegii tăi , să planifici o reuniune, să deschizi un restaurant sau orice ar fi în cazul tău ? Martie și acest sezon retrograd este șansă ta să te reconectezi cu o gașcă veche, să îți reaminteș ți de clipe bune de demult și să revezi unele vise bune și vechi pentru ceva ce să faci în viitor. După ce trece această etapă , bucățile se vor reașeza și te vei simți mult mai inspirat și băgat în priză , după această reconectare cu acea parte plăcută a trecutului tău de unde îți iei energia de a- ți porni visul. Nu ai mai vorbit demult cu cineva drag ? Martie este ocazia ideală să faci asta . În timp ce probabil nu te poți baza prea mult pe echipamentele de tehnologie sau pe abilitatea ta de a gândi clar, să știi că te poți baza pe prieteni care îți vor fi o formă de suport, de încurajare și de îndemn de a împlini ceea ce doreș ți . Apoi din aprilie încolo ai tot timpul să pui și în practică .

Mercur retrograd 2019. GEMENI

Programări , termene limita și poate dispozitivele tale electrice sau electronice date peste cap, făcându - ți viață profesională mai dificilă , iată ce poate apărea la ține în acest tranzit. Tocmai bine că să te opreș ți și să te uiți dacă te îndrepți în direcția bună . Sau cumva ai renunțat la visele tale fără să realizezi ? Este timpul să te opreș ți să împingi cu forță tot înainte și să îți recalibrezi paș îi . Ascultă - ți intuiția și folosește -o că un ghid interior care să îți indice direcția bună . Nu te îngrijora dacă lucrurile sunt cam neclare o vreme. Lasă pixelii să se așeze de la sine pentru a formă o imagine clară la momentul potrivit. Dacă împingi cu încăpățânare înainte indiferent de circumstanțe , poți ajunge să te vinzi ieftin, pot apărea neînțelegeri cu unii colaboratori și ai putea avea probleme de reputație . Încetinește ritmul și reviziteaza- ți vechile obiective. Fii sigur că eș ți pe calea bună mai întâi . Rămâi calm și încrezător , orice frustrare va trece. Totul se reașează cum e mai bine după ce Mercur revine în mișcare directă , deci așteaptă și ține - ți sub control acel foc interior nerăbdător .

Mercur retrograd 2019. RAC

Ești deja o ființă foarte intuitivă iar acest mesaj îți arată că intuiția îți este dusă la noi niveluri. Fii extrem de atent, alert și “pe faza ” la descărcările divine pe care le recunoș ți după sentimentele puternice, după ce realizezi clar că știi ceea ce știi fără urmă de îndoială , după viziuni, vise și semne. Ține - ți mintea limpede și neocupată pentru a- ți simți intuițiile . În plus fă ță de a observă , ai încredere în sentimente și în acea stare în care îți este clar că știi adevărul cu privire la ce înseamnă un anumit mesaj. Egoul doreș te mereu să se îndoiască de mesajele inspirației , dar nu îți ignoră sau suprascrie prima impresie cu alte opinii ale minț îi . Nu vremuri pentru logică ci pentru intuiție . Totul va capătă sens curând . Acest mesaj mai semnifică și faptul că eș ți foarte sensibil la fazele lunare, în special la Luna plină . Ți se sugerează să îți faci programul mai ușor în perioada Lunilor pline.

Mercur retrograd 2019. LEU

"Ești călăuzit să fii curajos și să îți arăți lumii acel aspect care este mai mare decât însăși viață , adică măreția ta ". Acum este un moment bun să îți arăți personalitatea și să străluceș ți puternic ! Acest mesaj vine ori de câ te ori te - ai ascuns de propria ta lumina de teamă de a nu fi “prea mult ”. Eș ți ghidat să îți arăți măreția . Razi din toată inima , exprimă - ți opiniile liber, îmbracă -te curajos și nu te da înapoi . Tu îi inspiri pe al ț îi să strălucească și ei lumina lor prin exemplul lor de a trăi . Acest mesaj este și un semn să te exprimi și să cureți orice furie pe care ai reprimat-o într -o relație . În particular, fă acțiuni sănătoase în căsnicie în care un resentiment ascuns a afectat negativ romantismul și prietenia din parteneriatul vostru. Vei primi vindecare dacă este cazul acestei situaii.

Mercur retrograd 2019. FECIOARĂ

"Ai trecut prin multe și ai nevoie de timp că să te vindeci și recuperezi". Acest mesaj vine că urmare a faptului că ai trecut prin multe în ultimul timp și ți -ai forțat limitele. Acum este timpul să te odihneș ți și recuperezi. Oricum, trebuie să preiei tu inițiativa pentru că odihnă și recuperarea să aibă loc. Poate că ai trecut printr-o situație tulburătoare iar inima ta are nevoie să se vindece de vechi traume reactivate de experiențe recente . Dacă ai suferit o pierdere, fii blând cu ține și da - ți timp să te vindeci. Onorează -te prin a- ți da somn în plus și evita orice sau pe oricine are energie joasă și dura . Scaldă -te în energie blanda , poate prin primirea de tratamente de îngrijire cu care rezonezi, ascultând muzică relaxantă și mâncând alimente sănătoase care îți fac bine și plăcere . Acesta este un timp în care poate fi nevoie să te retragi, cât timp nu te retragi și de la tot ce înseamnă susținere de vindecare și ajutor.

Mercur retrograd 2019. BALANŢĂ

"Te poți elibera de tipare repetitive negative prin rugăciunea de a ș ți ce lecție și binecuvântare conț în acestea pentru ține ." Acest mesaj este o reasigurare că provocările pe care le experimentezi îți aduc lecț îi de viață valoroase care te învață noi lucruri despre ține . Situațiile care te deranjează nu sunt “ teste ” – ele sunt experiențe care ne ajută să învățăm adevărurile despre noi și despre al ț îi . Dacă continui să trăieș ți situații repetitive ce se încadrează într -un șablon , cheia de a te elibera de aceste cicluri negative este să înțelegi ce lecție îți oferă ele. De exemplu, o serie de relații negative poate fi o oportunitate pentru ține să îți vezi nivelul de respect de sine. Atragi și te implici în relații de acest tip din cauza credinței că tu nu poți avea parteneriate sănătoase ? Ai de lucrat să îți schimbi aceste credințe cu unele noi care reflectă adevărul , anume că eș ți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și meriți cele mai frumoase parteneriate ! Asemenea constientizari și revelații similare pot vindecă tipare negative ce ț în de carieră , sănătate , mâncare , bani și alte domenii. Cere-i lui Dumnezeru să îți releve care este lecția din spate dintr -o situație ce te supără acum. Fii deschis să vezi rolul pe care l- ai jucat în a acceptă și duce mai departe aceste tipare. Intenția nu este să dai vină pe ține ci să îți asumi responsabilitatea pentru partea ta de creație , că un mod de împuternicire să vezi tiparul și să nu îi mai permiți să continue.

Mercur retrograd 2019. SCORPION

"Primești entuziasm care îți da energie și motivația de a lucra la un proiect plin de semnificație și foarte drag inimii tale. "Acest mesaj este un semn al pasiunii pe care o simți și o vei simți pentru un nou proiect care este parte din scopul și misiunea vieț îi tale. Dorința ta de a ajută pe alț îi te motivează să îți dedici timp acestei direcții . Chiar dacă nu îți este acum foarte clar despre ce proiect este vorba și cum te vei ocupă mai bine de el, să ai încredere nestrămutată că ai toată capacitatea să o faci și că eș ți susținut în acest sens. Pasiunea ta îți da și puterea și curajul necesar pentru a rosti adevăr, pentru a cere ce resurse ai nevoie, pentru a vorbi aspecte relevante și a pune întrebările pertinente că să ajungi la cât mai mulți oameni, inclusiv prin toate formele de comunicare pe internet.

Mercur retrograd 2019. SĂGETĂTOR

"Eliberează negativitatea din ține sau din preajma ta." Ai primit acest mesaj pentru că ai nevoie să cureți energia negativă din ține sau din preajma ta. Poate fi o negativitate a clipei prezente sau o durere mai veche din trecutul tău pe care o cari cu ține pentru că ai avut dificultatea de a ierta . Din fericire, nu trebuie să știi ce formă de negativitate cureți , nici nu eș ți sfătuit să o analizezi și retraiesti . Până la urmă , focusarea pe negativitate nu face decât să îi dea putere. Ai nevoie acum doar de puț în ă grijă de sine pentru a îți curată câmpul. O poți realiza spunând rugăciuni spre Dumnezeu, spre Iisus și spre Arhanghelul Mihail să ridice de pe ține ce nu îți mai serveș te . Ai putea chiar să apelezi la un vindecător spiritual de încredere pentru ajutor în acest proces. Cei care sunt foarte sensibili absorb de regulă energiile mai joase. Deci nu e nimic de temut sau de rușinat , este doar o conștientizare că să te ocupi de această situație . Alte metode eficiente de curățare includ : să dormi cu un cristal de cuarț fumuriu alături / să miroși ulei de salvie / să faci baie cu sare de mare / să petreci timp în natură / să faci mișcări fizice blânde .

Mercur retrograd 2019. CAPRICORN

"Caută suport emoțional și spiritual că să îți vindeci și alini inima. "Ai primit acest mesaj pentru că inima ta are nevoie de iubire tandră și plină de grijă și compasiune urmare a unei pierderi sau încheieri de relație . Îți prinde bine acum îmbrățișare plină de dragoste iar îngerii ți -o oferă din belșug . Acest mesaj este și un semn să cauți orice formă de alinare emoțională în urmă unei experiențe care ți -a frânt inima, chiar dacă eș ți conștient sau nu de ea . În unele cazuri, mesajul se referă și la rugămintea îngerilor și a arhanghelului Mihail să îți protejezi inima fizică , printr-o alimentație mai dietetică , prin mișcare fizică , prin intervenție medicală la nevoie. Conectează - te prin intenție la inima sacră a lui Iisus pentru a primi la cererea ta vindecare spirituală și purificare pentru ceakra inimii tale. Dumnezeu îți binecuvântează inima și te ghidează să urmezi calea care este cea bună și dreapta pentru ține .

Mercur retrograd 2019. VĂRSĂTOR

" Te - ai vindecat de trecut suficient de mult încât să îți deschizi inima că să primeș ți mai multă sau o nouă iubire." Acest mesaj înseamnă că inima ta este vindecată . Poate fi vindecarea de o relație încheiată , de o pierdere suferită , de o dezamăgire trăită . Inima ta este pregătită să se deschidă că o floare spre a primi iubire nouă , venită sub forme abil orchestrate de divinitate pentru ține . Este de înțeles că te -ai protejat și ferecat până acum că să nu fii rănit și că ai avut nevoie de timp pentru vindecare. Acum inima ta este gata să iubească viață , oameni, situaț îi noi. Eș ți călăuzit să fii blând cu ține însuți și să te întorci cu ușurință spre iubire. Întâlnește -te cu oameni de încredere , cu oameni din grupuri spirituale sau de dezvoltare personală comune sau cu prieteni apropiați . Evita locurile care implică consum excesiv de alcool sau substanțe dăunătoare ce îți scad energia. Observă atenționările cu steag roșu despre comportamentul cuiva. Ia - ți timp și amintește - ți că dragostea nu poate fi grăbită și rostește rugăciuni spre a fi cu oamenii potriviți ție . Acest mesaj este și semn că eș ți pregătit să adopți un nou animal de companie după ce ai jelit pierderea unui fost companion animăluț . Animalele de companie se reîntorc mereu la noi în forme noi și știu întotdeauna cum să te găsească pentru a beneficia ambele suflete de o minunată reuniune.

Mercur retrograd 2019. PEŞTI

"Nu te compară cu al ț îi și nici nu te judecă . În schimb, focuseaza -te la cât de departe ai ajuns și la cât de multe lucruri ai învățat !" Ai primit acest mesaj că semn că întreții judecați perfecționiste despre ține care nu fac altceva decât să te blocheze. Poate că ai o frică cum că , dacă muncă ta sau tu nu sunteți perfecți , nu vei primi ceea ce ai nevoie. Arhanghelul Mihail și îngerii păzitori te reasigura că eș ți perfect din punct de vedere spiritual pentru că eș ți făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Nu mai încerca să fii și perfect din punct de vedere uman. Nimeni nu este perfect în sens uman, absolut toată lumea este un proiect în curs de devenire. Acum ți se cere să te focusezi pe tot progresul pe care l- ai făcut și să devii conștient de succesul tău . Te rugăm să nu fii dur cu ține însuți și să încetezi să te mai judeci. Eș ți o persoană demnă de a fi iubita , atât în interior cât și în afară ta . Dacă cineva te critică , în special abuziv, ține distanță de această persoană . Meriți să fii cu oameni care te susțin , care văd tot ce faci bun, care îți văd evoluția , sunt constructivi, blanzi și încurajatori .








Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu