HOROSCOP. Luna Octombrie va fi un COŞMAR pentru aceste zodii

Unii nativi au noroc la bani sau în dragoste, pe când alţii trebuie să facă faţă unor perioade mai agitate în luna octombrie 2016, în care răbdarea le va fi pusă la încercare, potrivit Adevarul.ro.

Taur

În luna octombrie, te vei axa mai mult pe serviciu și vei pune pe plan second familia și prietenii. Motivul? Pe la mijlocul lunii, vor avea loc câteva schimbări la locul de muncă. Majoritatea te vor afecta negativ, fapt ce duce la nemulțumiri. Totodată, nici la capitolul sănătate nu stai mai bine. Durerile de cap și supărările stomacului îți vor da de furcă.

Leu

Supărările nu te vor ocoli în această lună. La începutul lui octombrie, problemele familiale și emoționale te vor ține ocupat. Mijlocul lunii octombrie aduce schimbări nefavorabile la locul de muncă. Din cauza situației stresante în care te vei afla, relațiile de familie vor fi agitate. Cât privește situația financiară, câștigurile vor întârzia să apară. Va trebuie să pui în balanță pe ce anume să-ți cheltuiești banii, ca să-ți ajungă până la următorul salariu.

Scorpion

Nativii Scorpion trebuie să facă față multor schimbări în această lună. Pe plan amoros, vei fi pus să iei decizii de viitor: dacă să continui relația pe care o ai deja ori dacă să-i pui capăt. Nici la muncă nu scapi de probleme. Decide ce este mai bine pentru tine, mai ales că nu se prevede nicio îmbunătățire a relațiilor cu cei de la serviciu și nici vreo creștere salarială.

Săgetător

Calmul din sânul familiei va fi întrerupt de probleme domestice. De asta, există riscul să te înfurii mai des decât ai vrea. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, luna octombrie nu e una bună pentru asta. Fii prudentă cu banii și încearcă să pui o parte din ei deoparte, ca să ai și pentru zile negre. Toate vor fi din nou bune și frumoase abia pe la sfârșitul lunii.

Vărsător

În această lună, ești nevoit să-ți renovezi locuința și astfel să bagi adânc mâna în buzunar, lucru care-ți va displăcea. Nici în relația de cuplu lucrurile nu sunt mai roz. Ai tot felul de discuții cu partenerul, pe motiv că stai peste program și nu-i mai acorzi atenția necesară. La finalul intervalului, sănătatea îți dă de furcă. Nu lăsa stresul sau durerile de stomac să te necăjească! Nu uita să consumi cât mai multe fructe și legume proaspete, pentru a te menține în formă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu