HOROSCOP: Când nimeni nu se mai aştepta, apar veştile bune

HOROSCOP 14 martie 2018 Berbec

Participi la un eveniment emoționant, care scoate la iveală latura ta sensibilă. Te întâlnești cu persoane vesele, amuzante, cu prieteni de care îți era dor, cu un grup de persoane adunat în jurul unui moment cu tentă emoțională extrem de intensă, care te va afecta și pe tine. Deși vrei să bravezi și să nu recunoști că ai și tu inima, de data aceasta ești copleșit de sentimente și trăiri și participi trup și suflet la tot ce se întâmplă.

HOROSCOP 14 martie 2018 Taur

Când unul se ridică, altul coboară și aceasta va fi și tendința acțiunilor de pe parcursul acestei zile. Numai de tine depinde din ce tabără vei face parte, deoarece poți trece prin situații din ambele sensuri: și în sus, și în jos. Dacă tu faci parte dintre favoriții acestei zile, încearcă să nu te gândești la ce simte învinsul, ci bucură-te cu toată inima de succesul tău. Altul nu ar avea aceeași compasiune pentru tine dacă, din nefericire, ai fi tu în talerul celălalt al balanței, ca atare abordează o atitudine ușor egoistă și profită de șansa ta!

HOROSCOP 14 martie 2018 Gemeni

Nimerești într-un mediu în care îți place cum ești tratat. Simți în tonul tuturor apreciere, respect, pentru că nimeni nu te judeca aici, nimeni nu-ți pune etichete nemeritate, ci te vede exact așa cum ești tu cu adevărat. Nici tu nu începe să-i cataloghezi pe ceilalți în niciun fel, pentru că dialogul se va menține pe un teren pașnic și amiabil atât timp cât știți să vă apreciați corect unii pe alții. Lasă bârfa, lăsă judecățile de valoare fără să-l cunoști pe cel de lângă tine. și ai să vezi ce relație bună ai cu oricine!

HOROSCOP 14 martie 2018 Rac

Iubirea e cu siguranță o vrajă și simți că totul capătă altă culoare când pici în mrejele ei. Același lucru îl vei păți și tu azi, pentru că apare cineva în calea ta care-ți fură de tot mintea, inima sufletul, încât plutești deja prin alte lumi. E frumos, spui, dar îți dai totodată seama că iubirea te face să-ți pierzi uzul rațiunii, pierzi controlul, nu mai ești tu cel sigur pe tine și ferm în decizii, ca atare nu mai ești atât de sigur că îți place această stare. Încearcă să ieși de sub această vrajă oarbă și să gândești limpede, ca să nu regreți mai târziu că ai lăsat garda jos.

HOROSCOP 14 martie 2018 Leu

Te remarci printr-o atitudine severă ce te va ajuta să-ți atingi mai bine scopurile. A fi amabil, a asculta părerile din jur cu un dram de supunere nu e în beneficiul tău, ca atare devino militantul agresiv dispus să facă orice pentru victoria pe care ți-o dorește. Chiar dacă această atitudine autoritară ți-ar putea crea neplăceri și animozitați în societate, merită să fii așa până la capăt, ca să arăți tuturor că ești stăpân pe situație și știi ce vrei.

HOROSCOP 14 martie 2018 Fecioara

Cei din jurul tău sunt risipitori, neglijenți cu banii sau cu bunurile lor, încât ar putea face gafe imense într-un moment de neatenție, dar noroc că te au pe tine alături pentru a-i mai trage de mânecă atunci când vezi că sunt cu capul în nori. Tu știi să faci bani din piatră seacă, ești un exemplu de spirit materialist, care manevrează sume mari cu cap și cu prudență, fără a risipi și fără a risca nimic, și cine îți ascultă sfaturile, ar avea numai de câștigat. Ești un consilier financiar matur și serios, care aduce argumente solide ori de câte ori se discută despre bani, economii, cheltuieli, eficiență.

HOROSCOP 14 martie 2018 Balanța

Nu te aștepta ca relația dintre sexe opuse să se desfășoare pașnic și armonios, pentru că oricum ai privi lucrurile, bărbatul și femeia nu pot fi la fel. Dacă celălalt ridică tonul, încearcă să aplanezi tu conflictul înainte de a deveni prea agresiv. Unul trebuie să cedeze, deci fii tu balanța care menține echilibrul între energiile descătușate. Tu poți fi cheia armoniei depline între partea masculină și cea feminină aflată azi în conflict, deci acceptă faptul că celălalt e nervos. În fond contrastele de atrag, deci nu-ți displace această luptă între un el și o ea, indiferent în ce tabără ești.

HOROSCOP 14 martie 2018 Scorpion

Ai sistat un anumit proiect care a ajuns într-un punct sensibil din care nu mai întrezăreai, momentan, nicio ieșire. E bine să iei o pauză, pentru o vreme, pentru a aduna noi informații, pentru a cere opinii și din alte părți. Poți primi exact impulsul de care aveai nevoie pentru a reporni totul în forță, semn că e bine, din când în când, să te retragi din miezul evenimentelor. Nu e un hop major, nu e un capăt de drum, nu e un blocaj peste care nu se poate trece, ci doar un respiro înainte de următoarea etapă ce poate merge mai bine decât cea anterioară,

HOROSCOP 14 martie 2018 Săgetător

Ești atras de o destinație interesantă și încerci de pe acum să planifici o viitoare călătorie până acolo. Simți că vei întâlni acolo sursa fericirii tale, că acolo se afla o persoană ce va juca un rol major în viața ta sau că acolo poți pune în practică un mare vis de-al tău. Te motivează, te atrage ca un magnet, ca atare nu trebuie să mai amâni: pleacă la drum plin de energie pozitivă și entuziasm. Îți vei atinge cu succes scopurile cu care ai plecat de acasă și te poți întoarce înapoi cu o victorie de răsunet, cu un motiv de fericire, cu inima încărcată de energie pozitivă la cote maxime. Dacă simți că nu acasă e stimulentul tău principal, mergi unde te cheamă inima!

HOROSCOP 14 martie 2018 Capricorn

Oboseala își spune cuvântul și, pe un fond fizic și mental deja extenuat, te poți trezi și azi cu niște sarcini dificile în program. Pentru că nu ai putere, vei fi tentat să privești misiunea ca pe o povară și lucrezi fără nicio tragere, dar dacă ai lupta cu extenuarea care te copleșește, ai vedea că mai ai încă resurse de energie suficiente pentru a duce la îndeplinire și această sarcină. Ai fi dorit să te odihnești și tu după atâta muncă, dar nu poți încă răsufla ușurat, ca atare adună-ți ultimele forțe și apleacă-te asupra acestui rol. Te vei simți mai bine dacă îl rezolvi și scapi de el, decât dacă îl lași pe altădată.

HOROSCOP 14 martie 2018 Vărsător

Construiești un proiect cu mult entuziasm și cu încredere absolută în reușita finală, dar nu la fel de optimiști sunt cei care privesc de pe margine inițiativa ta. Unii se îndoiesc că ești pe drumul cel bun, alții critică ne nedrept eforturile tale, deci cel mai bine, în asemenea situație, ar fi să-ți vezi de drum fără să mai asculți părerile altora care mai mult te trag înapoi. De data aceasta nu mai ești la fel de atent la comentariile de pe margine, ci te concentrezi asupra țelului tău, trecând peste piedici, refuzuri sau suspiciunile pe care le citești în ochii celor care te urmăresc.

HOROSCOP 14 martie 2018 Pești

Ai mare grijă la afacerile pe care le închei astăzi, pentru ca există riscul să atragi alături de tine un om cu intenții necurate din care ai putea avea mult de suferit. Urmărește el ceva, pentru că a pus ochii pe valoarea pe care o reprezinți și abia așteaptă să se căpătuiască de pe urma ta. Fii mai discret în privința bunurilor tale, în privința banilor de care dispui, ca nu cumva să sară în ochii unui escroc care va ști să ți se bage pe sub piele până ce-ți afla toate secretele. Fii cu ochii pe bani, pe bunurile de preț, pe tot ce consideri important în viața ta la momentul acesta, scrie realitatea.net

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu