HOROSCOP 6 august 2019: Leu, ziua de astăzi nu te surprinde în cea mai bună formă fizică

BERBEC

Se conturează astăzi unele probleme serioase de ordin relaţional, care riscă să se manifeste nu doar la serviu, în raport cu şefii, ci şi în familie. Din dorinţa de a mulţumi pe toată lumea, ai putea ajunge s-o dai în bară pe ambele fronturi. Este clar că această atitudine nu duce într-o direcţie bună. În astfel de situaţii, trebuie să fii autentic(ă) şi să nu cauţi să satisfaci doleanţele celorlalţi în detrimentul propriilor viziuni şi aşteptări. Încercaţi să descoperiţi numitorul comun şi pe baza lui să construiţi strategii comune. În caz contrar, cineva va avea impresia c-a avut de pierdut.

TAUR

Unele probleme de ordin profesional riscă să te aducă astăzi la cuţite cu colegii de muncă. Aveţi idei total diferite în legătură cu modul în care consideraţi că ar fi cel mai bine să abordaţi aceste urgenţe. În felul acesta, aţi putea ajunge în situaţia de a pierde vremea certându-vă în loc să găsiţi împreună o soluţie rapidă şi eficientă pentru provocarea cu care vă confruntaţi. La fel de posibil este ca vina să nu-i aparţină de fapt nimănui; poate fi vorba de o lipsă de comunicare generalizată care s-a adus în acest punct sau de întârzierea obţinerii unei aprobări.

GEMENI

Obiceiurile tale de consum şi-ar putea lăsa amprenta astăzi pe starea bugetului tău pentru săptămâna aceasta. Dacă nu ai răbdare, s-ar putea să faci greşeala de a-ţi achiziţiona un produs scump atunci când existau oferte mai avantajoase în altă parte. Este drept că poate nu ai cum să te sustragi acestei cheltuieli - poate că ai o aniversare în familie, de exemplu -, dar s-ar putea să nu fie nevoie să depui prea multe eforturi pentru a găsi varianta cea mai convenabilă. În cazul în care ai suficient timp la dispoziţie, mai dă o fugă şi la alte magazine. Poţi avea noroc.

RAC

Unele chestiuni complicate sau sensibile de ordin familial sau gospodăresc produc tensiune între tine şi persoana iubită. Nu sunteţi deloc pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce le priveşte: tu dai dovadă de înţelegere şi empatie, în timp ce partenerul vrea să taie nordul gordian printr-o atitudine tranşantă. Atunci când sunteţi puşi în faţa unor asemenea decizii, ies la suprafaţă diferenţe de mentalitate dintre voi şi vă este destul de greu să faceţi front comun. Este evident că trebuie să comunicaţi deschis în astfel de situaţii. Altfel, problemele s-ar putea complica şi mai mult până luaţi voi o decizie.

LEU

Ziua de astăzi nu te surprinde în cea mai bună formă fizică şi/ sau mentală. Ai parte poate de unele neplăceri de ordin medical care se răsfrâng asupra dispoziţiei tale şi viceversa. Aşa se face că s-ar putea să fii mai reactiv(ă) decât de obicei. Rezistenţa la stres scade pe fondul acesta şi rişti să-ţi ieşi din fire la cel mai mic stimul. De regulă, te ţii tare în astfel de momente şi nu te lasă mândria să clachezi în faţa celorlalţi, dar s-ar putea ca hipersensibilitatea pe care ţi-o imprimă azi astrele să nu-ţi mai permită să te abţii.

FECIOARĂ

Se nimereşte astăzi că trebuie să investeşti resurse în mai multe direcţii. Un eveniment de familie important necesită achiziţionezi un cadou frumos, dar în acelaşi timp, este necesar şi să depui avansul la agenţie pentru concediu. Acesta este doar unul dintre posibilele scenarii care s-ar putea derula azi. De reţinut este faptul că trebuie să iei decizii calculate când vine vorba de bani. Nu te întinde mai mult decât te ţine plapuma într-o parte pentru că rişti să nu-ţi mai poţi acoperi cheltuielile în cealaltă direcţie. Drămuieşte-ţi atent resursele şi gândeşte-te de două ori înainte să pui cardul la înaintare.

BALANŢĂ

Şovăieşti astăzi mai mult decât de obicei, iar situaţiile cu care te confrunţi în plan profesional şi la nivel familial implică să dai dovadă de o atitudine hotărâtă. Pendulezi între două abordări sau între două opţiuni şi nu te poţi hotărî care ar fi cea mai potrivită în circumstanţele date. Ţine cont că dacă nu faci o alegere în timp util, te alegi cu reproşuri nu doar din partea superiorilor, ci şi de la familie. Ai încredere în ce-ţi spune intuiţia şi asumă-ţi curajos urmările deciziei pe care o ei. Acum nu este deloc momentul să tărăgănezi lucrurile la nesfârşit.

SCORPION

Dacă te lansezi în declaraţii pe baza unor informaţii trunchiate sau dobândite de cine-ştie-unde, asumă-ţi faptul că alţii vor avea argumente mai bune prin care să-ţi demonstreze contrariul. De asemenea, nu face apel la sentiment dacă situaţia cere să fii raţional(ă). Nu numai că nu convingi pe nimeni de nimic, dar s-ar putea să şi frizezi ridicolul. În cazul în care se aduce în discuţie un subiect sensibil, nu lăsa experienţele din trecut să-ţi influenţeze atitudinea vis-a-vis de situaţia prezentă. Datele problemei s-ar putea să fie diferite, iar viziunea ta s-ar putea contamina cu unele prejudecăţi ce-ţi vin de hac.

SĂGETĂTOR

Unele angajamente sociale, proiecte de grup sau planuri pe termen lung pun astăzi presiuni mari pe resursele financiare de care dispui săptămâna aceasta. S-ar putea să constaţi că nu te-ai pregătit suficient de temeinic din punct de vedere financiar pentru ele. În felul acesta, ai putea fi nevoit(ă) să apelezi la economii sau să renunţi la alte activităţi pe care le-ai plănuit pentru săptămâna aceasta sau în viitorul apropiat. În definitiv, s-ar putea să nu-ţi fie prea dificil să amâni unele lucruri. Contează mult pentru tine să le fii aproape prietenilor într-un moment important sau să investeşti în viitorul tău.

CAPRICORN

La serviciu, se aşteaptă de la tine să micromanageriezi tot felul de lucruri şi să ai o atitudine care nu lasă loc de speculaţii şi interpretări. Astrele fac ca astăzi să manifeşti ceva din acest comportament şi acasă, în relaţie cu persoana iubită mai ales, ceea ce riscă să ducă la conflicte, în special dacă obişnuiţi să luaţi decizii de comun acord. În cazul în care activezi în cadrul unui parteneriat profesional, s-ar putea ca astăzi să se ducă unele bătălii pentru putere între tine şi asociaţii. Nu ajungeţi niciunde dacă lăsaţi orgoliile să primeze în faţa intereselor voastre comune.

VĂRSĂTOR

Ziua de marţi nu te găseşte în cea mai bună formă fizică şi/ sau mentală. Dispoziţia ta s-ar putea să depindă mult de nivelul de energie pe care îl ai şi invers, fapt pentru care s-ar putea să te învârţi astăzi într-un cerc vicios. Nu este de mirare aşadar dacă şi perspectiva ta asupra situaţiilor prezente împrumută ceva din starea nu tocmai bună în care te regăseşti. Tinzi să vezi lucrurile în alb şi negru, iar optimismu-ţi caracteristic întârzie să intervină atunci când ai nevoie. Fă un exerciţiu de motivaţi şi alungă aceste gânduri negative. Nu-ţi fac deloc bine acum.

PEŞTI

Pare că lucrurile nu stau tocmai bine pe plan social şi sentimental. Simţi poate că ai oferit prea mult în relaţiile cu prietenii şi persoana iubită, iar reciproca nu a fost valabilă. Îţi dai seama poate că starea ta de bine depinde mult prea mult de a lor, că ai nevoie de validări şi confirmări din partea lor pentru a te simţi mulţumit(ă) cu realizările tale. Fără să-ţi dai seama, ai ajuns dependent(ă) într-o anumită măsură de părerea lor. Ce-i drept, în viaţa, doar opiniile celor la care ţii contează, dar nu uita că a ta este cea mai importantă, scrie mediafax.ro

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu