Horoscop 24. Află ce îţi rezervă astrele la sfârşit de weekend

Berbec

Se prefigurează la orizont un rezultat excelent ce te stimulează enorm şi dacă mai primeşti de la cei din jur şi aprecieri şi laude, parcă prinzi şi mai mult chef să ajungi mai repede la ţintă visată. Faci paşi mari spre acel moment care va încununa eforturile tale din ultima perioada şi va deschide o etapă nouă şi mai interesantă de acum înainte. Ai curaj să faci deja planuri de viitor, pentru că îţi place ceea ce se va întâmplă foarte curând în viaţă ta şi pentru care primeşti deja garanţii concrete.

Taur

Te afli într-un mediu populat cu foarte multă lume şi acolo unde e aglomeraţie, sunt şi personalităţi foarte diverse cu care trebuie să comunici tolerant şi cu multă răbdare. Fă un efort să te adaptezi tu acestui mediu, nu invers, pentru că nu-i poţi face tu pe ceilalţi să fie de acord cu ţine. Majoritatea primează aici, că atare trebuie să mai renunţi tu la principii sau la pretenţii că să fii acceptat printre ceilalţi. Eşti doar o rotiţă într-un angrenaj, dar efectul creat prin unirea tuturor e fantastic.

Gemeni

Viaţă de familie este în prim plan, dar totuşi nu e vorba de prea multă armonie, ci apar diverse neînţelegeri, mai ales de natură financiară. Soţul nu este de acord cu lista de cumpărături a soţiei, iar soţia nu pare a fi prea încântată de deciziile partenerului de viaţă, că atare conflictele dintre bărbat şi femeie pot ajunge azi într-un punct de maxim, în care orgoliile sunt gata să răbufnească. Fă un efort să-ţi controlezi reacţiile impulsive, că să nu strici o zi de duminică ce ar putea fi petrecută mult mai frumos.

Rac

Joci un rol foarte important în viaţă unor persoane care nu-şi mai găsesc calea, care nu mai au nimic frumos de care să se agaţe pentru a reveni la lumina. Tu intri în calea lor că o lumina clarificatoare, pentru că eşti un exemplu demn de urmat pentru ei, un exemplu de optimism, de succes şi de creativitate care le-a demonstrat pe viu că succesul este posibil, că visele se împlinesc şi că există şi lucruri bune pe lume. Fii alături de ei, încurajează-i, nu-i lasă să alunece spre depresie, ci oferă-le tu un pont care să-i ridice din nou la suprafaţă. Tu deţii azi cheia revenirii lor la normal, deci da-le-o cu generozitate! Ei nu ştiu ce să facă, dar tu ştii ce e bine pentru ei, deci vorbeşte-le cât de multe soluţii există. Dacă tu ai putut, pot şi ei!

Leu

Dialogul este un pic cam agitat astăzi, pentru că ai ţinut în ţine mult timp o serie de aspecte bine păzite cărora le-a venit acum rândul să fie exprimate. E vremea destăinuirilor, a adevărurilor spuse pe şleau, a secretelor descoperite, dar e posibil că efectul acestor confesiuni să nu fie unul prea plăcut, ci pot genera tensiuni şi mai mari. Dacă ai continuă să taci, probabil ar fi mult mai bine pentru relaţia ta cu anumite persoane, pentru că nu oricine apreciază sinceritatea şi dezvăluirile tranşante.

Fecioară

Deşi unii povestesc ce frumos va fi un eveniment anunţat pentru perioada următoare, tu ai mari rezerve şi nu te laşi convins de promisiunile lor. Preferi să te bazezi pe fapte, nu pe basme, chiar dacă şi tu faci parte dintre cei mai mari visători, viaţă te-a învăţat destule lecţii despre diferenţa dintre realitate şi vis. Cum te-ai mai fript şi altădată crezând în utopii descrise frumos de alţii mai idealişti decât ţine, acum sufli şi-n iaurt şi nu crezi până nu vezi.

Balanţă

Când eşti în preajma celor dragi, îţi permiţi să te alinti un pic şi să te porţi că un copil. E semn că totul e armonios şi bun între voi şi atmosfera această e perfectă pentru o zi care va apropie şi mai mult unii de alţii. Dacă mai e rost şi de o reuniune de familie, ori acum, ori în perioada imediat următoare, atunci totul se transformă în distracţie. În centrul atenţiei se vor află copiii căci merită să te coborî un pic la nivelul celor mici. Recunoaşte că undeva, în adâncul sufletului, ai rămas un copil şi astfel de momente te ajută să te manifeşti liber.

Scorpion

Când eşti în preajma celor dragi, îţi permiţi să te alinti un pic şi să te porţi că un copil. E semn că totul e armonios şi bun între voi şi atmosfera această e perfectă pentru o zi care va apropie şi mai mult unii de alţii. Dacă mai e rost şi de o reuniune de familie, ori acum, ori în perioada imediat următoare, atunci totul se transformă în distracţie. În centrul atenţiei se vor află copiii căci merită să te coborî un pic la nivelul celor mici. Recunoaşte că undeva, în adâncul sufletului, ai rămas un copil şi astfel de momente te ajută să te manifeşti liber.

Săgetător

Aveai o mare greutate pe inima pentru că nu erai mulţumit de felul cum te tratau unele persoane. Te judecau greşit, nu te cunoşteau aşa cum eşti tu cu adevărat şi aruncau pe umerii tăi vini care nu ţi se cuveneau. Dacă tu nu te simţi vinovat de nimic, de ce preiei aceste poveri pe sufetul tău? Lupta pentru a demonstra care este realitatea, arată-le cu suflet curat şi inocent eşti şi până la urmă îşi vor retrage ruşinaţi cuvintele şi judecăţile nedrepte la adresa ta. E firesc să te supere această atitudine incorectă, dar trebuie să te ridici pentru a demonstra adevărul şi nu să preiei pe umerii tăi ceva de care chiar nu eşti responsabil.

Capricorn

Dacă cineva îţi cere să păstrezi taină pe care ţi-o împărtăşeşte, trebuie să fii discret şi să-i respecţi intimitatea, exact aşa cum doreşte. Eşti un confident de încredere, nimeni nu ştie să tacă mai bine că ţine, la nevoie. Oricât de mare sau de greu ar fi secretul pe care ţi-l spune între patru ochi, nu pică în ispita de a-l transmite la toată lumea, fiindcă îşi va pierde încrederea în ţine. Dacă ai promis că taci şi nu mai spui la nimeni, aşa să faci, pentru că l-ai putea dezamăgi cumplit dacă vei răsuflă informaţia spre alţii.

Vărsător

O gândire pozitivă, tonică, optimistă e creatoare de adevărate miracole şi tu ştii deja foarte bine asta, pentru că ţi-ai dovedit de multe ori înainte că atunci când spui sigur pe ţine POT, acel lucru chiar se întâmplă. Acelaşi lucru trebuie să-l faci şi azi, pentru că eşti în faţă unui moment decisiv de care depinde imaginea sau renumele tău, deci faci un pas în faţă cu încredere deplină în ceea ce ştii. Nici urmă de trac, nici urmă de nesiguranţă în vorbele tale, iar această atitudine de stăpân pe situaţie te va ajută să-ţi atingi scopurile mult mai uşor. Tu faci un pas azi cu încredere maximă că de aici se va naşte cel mai bun lucru. de aceea spui da oportunităţii de a arată cine eşti, ce poţi şi câte ştii!

Peşti

Deşi eşti genul de om care trece multe cu vederea de dragul celorlalţi, de dată această ai o ambiţie cu totul ciudată, ce te face să te lupţi pentru părerile tale până în pânzele albe. Nu mai tolerezi orice, nu mai accepţi orice condiţii, ci ai ceva de spus şi susţii până la capăt ideea ta fermă. Chiar dacă la originea acestor animozităţi sunt banale diferenţe de gusturi, de dată această vrei că părerea ta să fie ascultată şi respectată, dar nu înseamnă că-ţi poţi impune dorinţele asupra tuturor.

SURSA: acvaria.com

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu