Hollande și Gentiloni au avut o întrevedere. Despre ce au discutat cei doi oficiali

Președintele francez Francois Hollande și premierul italian Paolo Gentiloni au vorbit marți despre necesitatea deschiderii 'unei noi pagini în istoria construcției europene' și au fost de acord că aniversarea din luna martie a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma trebuie să fie momentul stabilirii direcției proiectului european, relatează Agerpres.

Hollande l-a primit marți la Paris pe Gentiloni, care efectuează un prim turneu european după ce a preluat conducerea executivului de la Roma. Ei au convenit că prioritățile pentru 'relansarea Europei' sunt gestionarea fluxurilor de refugiați și imigranți prin controlul frontierelor, coordonarea politicilor de securitate și apărare în fața amenințărilor teroriste și orientarea politicilor economice către creștere și diminuarea șomajului, lăsând în urmă austeritatea.

Referitor la acest ultim punct, premierul italian a subliniat că 'nu există viitor pentru o Europă obsedată de reguli și care să nu se axeze pe creștere și pe ocuparea forței de muncă', declarație interpretată ca o aluzie la Germania, care susține politicile de austeritate și respectarea criteriilor din Pactul de Stabilitate ce privesc deficitul bugetar și datoria publică.

În ceea ce privește criza provocată de valul migrator, Hollande a pus accentul pe obiectivul garantării 'securității frontierelor', fapt ce ne va permite deopotrivă să fim 'demni' în acordarea dreptului de azil și să expulzăm 'imigranții care nu au dreptul să rămână pe teritoriul european'. 

Ca lider al guvernului unei țări aflate în prima linie a crizei migratorii, Gentiloni a apreciat că gestionarea acesteia 'nu poate fi lăsată doar pe umerii câtorva țări'.

Tot legat de această criză a fost abordată în discuții și situația din Libia, țara de pe țărmul căreia pornesc către Italia migranții veniți de obicei din statele africane. Gentiloni s-a pronunțat pentru consolidarea autorității guvernului provizoriu de la Tripoli și pentru susținerea integrității teritoriale a Libiei, stat ce riscă să se dezintegreze din cauza facțiunilor armate care controlează diferitele sale regiuni.

Unul dintre pilonii relansării europene asupra căruia doresc să insiste Franța și Italia este reprezentat de apărarea și securitatea Uniunii Europene. În opinia președintelui Hollande, trebuie 'garantată apărarea europeană' și 'o coordonare sporită' a serviciilor de informații, mai ales în fața amenințării teroriste. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »