Hirvonen va fi pilotul de bază al echipei M-Sport în 2014 în Campionatul Mondial de raliuri

Embed:

Mikko Hirvonen va reveni la M-Sport în sezonul 2014 şi îl va avea drept coechipier pe debutantul Elfyn Evans. Robert Kubica va concura, de asemenea, un sezon complet pe a treia maşină a echipei britanice, M-Sport.

M-Sport a devenit ultima echipă care a confirmat planurile pentru sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri. Echipa britanică condusă de Malcolm Wilson va alinia la startul fiecărei etape câte trei maşini.

Pilotul de bază va fi Mikko Hirvonen, care revine la echipă după o aventură de numai două sezoane la Citroen, în care a obţinut o singură victorie. Finlandezul îl va avea drept coechipier principal pe Elfyn Evans, care în acest an a concurat la clasa a doua a Mondialului de raliuri şi îşi va face debutul la clasa principală în 2014.

Robert Kubica va evolua şi el în clasa principală a Mondialului de raliuri la volanul unui al treilea Ford Fiesta al echipei M-Sport. Polonezul a câştigat în acest an titlul la clasa a doua a Campionatului Mondial de raliuri după ce a obţinut cinci victorii în şapte etape. În sezonul următor, Kubica va fi sprijinit din punct de vedere financiar de o companie poloneză de petrol.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu