Hibbert a câştigat medalia de aur la proba Snowmobile SnowCross, la etapa Cupei Mondiale

Embed:

Spectacol de zile mari în etapa din Colorado a Campionatul Mondial de Winter X Games. Americanul Tucker Hibbert a câştigat proba de Snowmobile SnowCross, stabilind un nou record. La proba slopestyle s-a impus Nick Goepper, iar Kelly Clark a triumfat la proba feminină de superpipe.

Tucker Hibbert a devenit primul sportiv care a câştigat pentru a şaptea oară medalia de aur la etapa Cupei Mondiale de Winter X Games din Colorado. Americanul s-a impus la proba Snowmobile SnowCross, învingându-i pe Kody Kamm şi Justin Broberg, după ce a fost cel mai rapid, fiind cronometrat cu 12 minute 28 secunde şi 984 miimi.

Nick Goepper a câştigat proba de slopestyle în Colorado, acumulând 95 de puncte, cu trei mai multe decât ocupantul locului doi, McRae Williams. Norvegianul Andreas Hatveit s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului.

La proba superpipe, americanul Denis Wise a făcut spectacol şi a câştigat medalia de aur, în timp ce Kevin Rolland şi Alex Fereira au completat podiumul. Kelly Clark a câştigat competiţia feminină la proba superpipe.

Sporturile extreme fac parte din programul olimpic, iar următoarea competiţie va fi Jocurile Olimpice de la Soci.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu