HARTA raioanelor afectate de inundaţii. Locuitorii sunt neputincioşi în faţa naturii (VIDEO)

Embed:

Ploile din ultimele două zile au făcut ravagii în zeci de localităţi din ţară. Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, terenurile agricole din mai multe raioane au fost inundate. În unele localităţi, apa a pătruns și în casele oamenilor.

În satul Măgdăcești, au fost inundate cel puțin 12 gospodării şi un restaurant. Deşi pompierii au muncit ieri peste cinci ore pentru a pompa apa din beciuri, astăzi aceasta s-a acumulat din nou şi trebuie evacuată.

Oamenii spun că ploaia a inundat totul în aproximativ o oră şi jumătate. Ei spun că vor cere ajutorul autorităţilor.

Şi în satul Hârtopul Mare apele au provocat distrugeri enorme. Localnicii estimează că pagubele se ridică la zeci de mii de lei.

Potrivit Serviciiului Situaţiilor Excepţionale, cel mai mult au avut de suferit de pe urma ploilor din ultimele două zile raioanele Floreşti, Teleneşti, Ungheni, Nisporeni şi UTA Găgăuzia. În satul Tomai din raionul Leova au fost inundate şapte hectare de viţă de vie, grâu şi porumb.

În raionul Floreşti au fost compromise 200 de hectare de grâu. Salvatorii au fost solicitaţi şi în localitatea Delacău din raionul Anenii Noi, unde ploaia a inundat beciurile a două gospodării. Valoarea prejudiciilor provocate de ploi nu a fost, deocamdată, estimată.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu