Haos pe piața financiară. Bursele asiatice în declin, petrolul în cădere cu 6%

Piețele financiare s-au clătinat serios, în ultimele ore, iar prețul petrolului a înregistrat o nouă scădere ca urmare a deciziei președintelui american, Donal Tramp, de a restricționa toate călătoriile dintre Europa și Statele Unite, timp de 30 de zile, pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Situația este cu atât mai dramatică în contextual declarării stării de pandemie de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), miercuri seara.

Deoarece pandemia a făcut ravagii în viața de zi cu zi a milioane de persoane din întreaga lume, investitorii au fost dezamăgiți de lipsa unor măsuri coerente în ceea ce privește planul lui Trump de a lupta împotriva agentului patogen, aceștia pierzându-și, de asemenea, încrederea în piețele din Asia pe fondul pandemiei COVID-19 declarate de OMS, informează Agerpres.

Ca reacţie la anunţul lui Trump, bursa din Tokyo a înregistra în jurul orei 02:30 GMT o scădere de 5,17% până la 18.412,24 puncte. Yenul japonez, valoare de refugiu tradiţională a investitorilor, s-a apreciat în raport cu dolarul şi cu euro, o mişcarea nefavorabilă pentru marii exportatori japonezi. În jurul orei 02:30 GMT, dolarul era cotat la 103,39 yeni, faţă de 104,55 yeni, înainte de anunțul făcut de Donald Trump.

La Hong Kong, indicele bursier a deschis şedinţa de astăzi în scădere cu 3%. La fel s-a întâmplat și în cazul burselor din China continentală, care au deschis şi ele şedinţa de astăzi în scădere (Shanghai -1,19%, Shenzhen -1,6%).

Preţul petrolului a înregistrat în această dimineață o scădere de peste 6% pe piaţa din Asia, suspendarea zborurilor dinspre Europa spre SUA însemnând o scădere drastică a consumului de ţiţei. În jurul orei 02:00 GMT, barilul de ţiţei 'light sweet crude' (WTI) cu livrare în luna aprilie era în scădere cu 6,28%, sau 2,07 dolari, până la 30,91 dolari. Barilul de ţiţei Brent afişa o scădere de 6,04%, 2,16 dolari, până la 33,63 dolari.

Cotaţia barilului de petrol a înregistrat cea mai gravă cădere din ultimii 30 de ani la începutul acestei săptămâni, când a fost semnalată o scădere de aproximativ 25%, după eşecul discuţiilor între producătorii din Golful Persic, în frunte cu Arabia Saudită, şi Rusia, privind reducerea producţiei. Prin urmare, ziua de luni, 9 martie 2020, a fost denumită “Black Monday”. Prețul petrolului a crescut, marți, cu 7%, iar bursele din întreaga lumea au înregistrat o ușoară redresare.

loading...

Lasă un comentariu