HALUCINANT! Metoda prin care un bărbat a încercat să scoată ţigări din ţară (FOTO)

Două tentative de scoatere ilegală a produselor de tutungerie au fost prevenite ieri datorită implicării patrupezilor Serviciului Vamal, fiind reținute în total  9 940 de țigarete de diverse mărci, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Primul caz a fost consemnat la postul vamal Otaci, unde câinele de serviciu Oscar a semnalizat prezența unor obiecte suspecte la un cetățean al Ucrainei, care traversa frontiera pe pista pietonală. În rezultatul controlului efectuat, vameșii au găsit disimulate sub hainele acestuia 3 460 de țigarete marca "Prima".

În cel de-al doilea caz, înregistrat la Sculeni, produsele de tutungerie au fost depistate de către patrupedul Charlie, fiind astfel reținute 6 480 de țigarete mărcile "Winston" și "Plugarul". Bunurile erau ascunse în rezervorul de combustibil al unui autoturism de model "Ford Galaxy", la volanul căruia se afla un locuitor al or. Ungheni, în vârstă de 24 de ani.

Conform procedurii, loturile de țigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar contravenienții riscă amenzi în sumă de 3.000 de lei fiecare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu