Halterofilul Vadim Vacarciuc va ocupa locul liberalului Victor Popa în Parlament

Embed:

În Parlament, locul lui Victor Popa, ales în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, va fi ocupat de halterofilul Vadim Vacarciuc, următorul candidat pe lista deputaţilor Partidului Liberal. Informaţia a fost confirmată de vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu.

Vadim Vacarciuc are 41 de ani, este halterofil de performanţă şi a participat de mai multe ori la Jocurile Olimpice. Totodată, este vicepreşedinte al organizaţiei teritoriale a Partidului Liberal din Bălţi, anterior fiind candidatul formaţiunii pentru funcţia de primar al municipiului. Vacarciuc nu este la prima experienţă parlamentară, a mai fost deputat din iulie 2009 până în noiembrie 2010.

Urmează ca în scurt timp, Partidul Liberal să decidă cine va ocupa fotoliul de preşedinte al Comisiei Juridice. Asta după ce liberalul Victor Popa, care a deţinut această funcţie, a fost numit judecător la Curtea Constituţională.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu